450 de milioane de euro, cel mai important proiect al unei noi conducte Transgaz. Lucrările sunt programate să înceapă în toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazoductul BRUA va avea o lungime de 550 de km, pe teritoriul României FOTO Transgaz

Autorizaţia de construire a celor 550 de km de conducte de gaze naturale pe teritoriul românesc, în cadrul coridorului care leagă energetic Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, a fost eliberată de ministerul de resorst, arată reprezentanţii Transgaz, instituţia cu sediul central în Mediaş responsabilă de implementarea proiectului.

Proiectul gazoductului care va interconecta Bulgaria, România, Ungaria şi Austria (BRUA) a fost negociat la nivel european, după eşecul proiectului Nabucco. Rolul gazoductului BRUA este de a lega reţelele de gaze naturale din ţările implicate în proiect şi de a creşte siguranţa naţională a României în ceea ce priveşte alimentarea cu gaze naturale. În plus, acest proiect are drept rol şi crearea infrastructurii necesare exploatării depozitelor de gaze naturale descoperite în zona românească a Mării Negre.

Lucrări de sute de milioane de euro

Autorizaţia de construire pentru gazoductul BRUA a fost emisă în urmă cu câteva zile de către Ministerul Energiei, au anunţat reprezentanţii instituţiei într-un comunicat de presă. În acest context, reprezentanţii Transgaz estimează că lucrările la acest gazoduct ar urma să înceapă în toamna acestui an. Potrivit unui anunţ de intenţie publicat de Transgaz în Sistemul electronic al achiziţiilor publice, valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 310 milioane de lei, dintr-un total estimat pentru proiect de 448,3 milioane de euro. Faza I a proiectului beneficiază de o finanţare europeană nerambursabilă în valoare de 179,3 milioane de euro, restul sumelor necesare urmând a fi acoperite din fonduri proprii, guvernamentale şi dintr-un împrumut BERD.

”Acest proiect presupune dezvoltarea unei capacităţi de transport gaze naturale între punctele existente de interconectare cu sistemele de transport gaze naturale din Bulgaria (la Giurgiu) şi Ungaria (Csanadpalota), prin construirea unei noi conducte, în lungime totală de aproximativ 550 km, pe culoarul Giurgiu – Podişor – Corbu – Hurezani – Haţeg – Recaş – Horia şi a trei staţii de comprimare amplasate pe traseul conductei (SC Corbu, SC Haţeg, SC Horia). După punerea în funcţiune, proiectul va asigura o capacitate maximă de transport gaze naturale de 1,5 mld.mc/an înspre Bulgaria şi de 4,4 mld.mc/an înspre Ungaria”, se arată într-un document al Transgaz care descrie proiectul. Acest gazoduct ar urma să devină funcţional din 2019.

Momentul 2019

Pentru dezvoltarea pe teritoriul României a respectivului coridor de transport a gazelor naturale, studiul de fezabilitate a fost finalizat în urmă cu doi ani. Printr-un grant de finanţare în valoare de 1,5 milioane de euro a fost acoperită jumătate din valoarea necesară a costurilor de proiectare a celor trei staţii de comprimare (Podişor, Bibeşti şi Jupa). Iniţial, proiectarea celor trei staţii ar fi trebuit să se încheie în iunie 2016, dar acest termen a mai fost prelungit până la finele lunii iunie 2017.

„Ce încercăm să facem? Încercăm să răspundem unei declaraţii care a fost făcută cu ceva vreme în urmă. Că din 2019, tranziturile de gaze ruseşti prin Ucraina vor fi întrerupte. De aici a pornit toată această dezbatere, provocări şi reacţie cu apariţia unor noi concepte şi resurse alternative. Este un proiect naţional, care face legătura între Bulgaria, România“, a arătat Ciprian Octavian Alic, directorul Departamentului de accesare fonduri europene şi relaţii internaţionale din cadrul Transgaz, în cadrul unei conferinţe organizată pe teme de siguranţă energetică naţională.

Alic a mai arătat că proiectul creează şi perspectivele exploatării resurselor de gaze naturale din zona Mării Negre şi ca în zona de nord-est să fie acest gazoduct să fie legat de cel care conectează România de Republica Moldova. „Contribuim la asigurarea siguranţei energetice nu doar a României, ci şi a Republicii Moldova, prin alternativă la gazele dintr-o singură sursă, în prezent“, a mai declarat directorul din cadrul Transgaz.

Mai multe pentru tine:
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte