Ziua medicilor veterinari, marcată la Satu Mare printr- un simpozion

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul municipiului Satu Mare şi preşedintele Asociaţiei Medicilor Veterinari, Radu Roca, a deschis astăzi evenimentele organizate cu ocazia Zilei Medicilor Veterinari.

La deschiderea manifestării ştiinţifice, au participat şi prefectul Eugeniu Avram, Victor Rogneanu – preşedintele Colegiului Medicilor Veterinari, Corneliu Ceica - director al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare, medici şi personal auxiliar şi colaboratori ai acestora.

Cu acest prilej s-a organizat un simpozion pe tema ,,Supravegherea sanitară veterinară a efectivelor de animale prin examene de laborator”. Lucrările simpozionului au fost mediate de dr. Radu Roca în calitate de preşedinte al  Asociatiei Medicilor Veterinari şi viceprimar care în deschidere a afirmat următoarele:

,,Profesia de medic veterinar se dovedeşte a fi trainică şi cu siguranţă va exista şi în viitor într-o continuă dezvoltare. Atuul nostru principal a fost întotdeauna unitatea şi solidaritatea profesiei. E necesar să facem să renască spiritul de corp medical veterinar şi să fim încrezători în priceperea şi capacitatea noastră de a ne adapta condiţiilor şi cerinţelor actuale.

Închei acest mesaj adresându-vă felicitări pentru sârguinţa pe care o depuneţi în realizarea meseriei dumneavoastră, succes în activitate, multă putere de muncă şi voie bună. La mulţi ani!”

În 1994, data de 15 mai a fost aleasă pentru a sărbători anual Ziua Medicilor Veterinari. Ziua este aleasă pentru a marca momentul 15 mai 1861, dată la care domnitorul Ioan Cuza a înfiinţat, prin decret, “Şcoala de Medicină Veterinară” care a început să funcţioneze atunci în cadrul “Şcolii de Medicină şi Farmacie”, condusă de Carol Davila.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”