VIDEO Carnagiu pe șosea. Trei morți și un rănit într-un accident produs în județul Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accidentul s-a produs în județul Satu Mare, la intrarea în orașul Ardud

Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost spulberat de un autotren încărcat cu aragaze, care a intrat într-o curbă cu viteză prea mare. Șoferul TIR-ului și un pasager din cabină au murit și ei în cabina contorsionată a camionului, care s-a răsturnat în șanț. Alte trei persoane au scăpat ca prin minune de la moarte sigură, fugind și părăsind în ultimul moment traiectoria autotrenului ucigaș.

Accidentul s-a produs luni seara, în jurul orei 21, la 17 kilometri de orașul Satu Mare și a transformat într-o scenă de coșmar intrarea în orașul Ardud. Pelucher Iosif, 64 de ani, a fost prima victimă a TIR-ului scăpat de sub control, care a intrat în balans după ce șoferul a abordat un viraj la dreapta cu viteză excesivă, aproximativ 100 de kilometri pe oră. Bărbatul aștepta autobuzul în stație, însoțit de fiica sa, în vârstă de 21 de ani și de nepotul de un an, pe care tânăra îl ținea în brațe. Femeia s-a retras din calea autotrenului în ultimul moment, fugind în direcția opusă de bărbatul spulberat. Un alt pieton, Gabriel Bumb, în vârstă de 21 de ani, a scăpat și el, ca prin minune, cu viață. Tânărul se afla pe trotuar. La vederea monstrului de metal care se îndrepta spre el, a sărit peste gard, într-o curte, salvîndu-și viața în ultimul moment. Bumb a suferit răni la membre și se află internat în spital, în afara oricărui pericol.


După ce a circulat apropximativ 60 de metri pe un singur șir de roți, autotrentul s-a răsturnat în șanț, rupînd un stâlp de iluminat stradal și lăsînd jumătate de oraș fără curent electric. La volanul camionului se afla Lucian Sabău, un tânăr în vârstă de 24 de ani, care se pare că a murit la impact. Locul pasagerului din cabină era ocupat de Adrian Borhidan, în vârstă de 31 de ani. Acesta a rămas captiv între fiarele contorsionate ale mașinii și a fost scos de echipajul de descarcerare. Cei doi erau șoferi și locuiau în Ardud. Pelucher Iosif, bărbatul spulberat de camion, era și el localnic. Întregul oraș este în doliu.



Nicolae Borhidan, unchiul tânărului pasager din camion, afirmă că acesta a rămas captiv între fiarele contorsionate ale cabinei și că echipajul de descarcerare al pompierilor a sosit tardiv la accident. „Eu stau la 900 de metri de aici, am venit când s-a luat curentul. M-a sunat un prieten care pleca cu TIR-ul la București și mi-a zis ce s-a întâmplat, mi-o zis că nepotul meu e blocat în mașină. Au venit și cei cu descarcerarea după peste jumătate de oră, ca vai de capul lor, au venit cu generatorul dar n-au avut benzină. Poate dacă ajungeau la timp, se putea face ceva” a afirmat unchiul victimei. 



Circulația pe Drumul Național 19A, care străbate orașul, a fost oprită până marți, în jurul orei 00.30. Reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere aflați la fața locului apreciază că accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive.

Mai multe pentru tine:
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare