Viaţa periculoasă a scafandrilor de ape curgătoare: „Scot anual 10-15 cadavre din apă“
0Scafandrii salvatori au o muncă grea. În apele curgătoare mici, pericolul este mare şi pentru scafandri, care au vizibilitate zero după ce au băgat capul sub apă.
Ideea de a face scufundări sună destul de tentant. Sunt mulţi care iubesc la acest sport latura lui umană şi partea mai plină de adrenalină decât scufundările de divertisment. În Satu Mare există o echipă de patru scafandri profesionişti salvatori, care intervin ori de câte ori este nevoie pentru scoaterea de pe fundul apei a cadavrelor sau a unor obiecte.
Fulop Szabolcs este preşedintele Asociaţiei Multisalva şi este scafandru profesionist din 1993. În prezent este şi instructor de scafandri, salvamont, salvaspeo şi salvamari. Coboară pe fundul apei de mii de ori pe an şi de câteva zeci se întoarce de acolo cu cadavre. Scafandrismul de intervenţie pe care îl face el este cu totul altceva faţă de cel prezentat atât de frumos la televizor.
„Dacă cineva vrea să fie scafandrist de hobby, ajung două săptămâni, pregătire în bazin, după care se merge la mare pentru exerciţii şi apoi la examenul de licenţă. Se poate scufunda până la 18 metri. Ca să poată să fie cineva scafandrist salvator, în condiţiile noastre, să intre în Someş – crengi, curenţi, cadavre, sârmă, spaţii închise, sau în beciuri inundate, îi mai lipsesc vreo 2000 de scufundări experienţă. Avem anual 10-15 cadavre scoase din ape, atât din Satu Mare, Maramureş Bihor, cât şi din Ungaria, în mai multe judeţe. Oamenii sunt veniţi din domenii diferite. Ei sunt voluntari motivaţi. Nu se poate însă distinge doar activitatea de scafandri pentru ei, cei care fac asta sunt şi salvaspeo, şi salvamontişti, şi alte salvări”, afirmă Fulop Szabolcs
Scufundarea în apele curgătoare medii şi mici, cum sunt cele în care intervine cel mai adesea echipa de scafandri din Satu Mare, râuri precum Someş, Lăpuş, Crasna reprezintă un efort şi un pericol mult mai mare decât alte scufundări, dat fiind faptul că vizibilitatea este zero. Scafandrul merge doar pe pipăite şi îşi formează în minte o hartă virtuală a spaţiului în care s-a deplasat şi a căutat.
„Nu vedem nimic, nici în Someş, nici în Lăpuş. Când am băgat capul în apă, s-a stins lumina, gata şi închid ochii să nu mă deranjeze. Se caută doar tactil, sunt mai multe metode, mergem pe secţiuni sau roată. Nici nu ducem lanternă, că nu mă ajută. Ţin ochii închişi şi trebuie să îmi imaginez, ştiu că eu caut un tractor de exemplu şi după un timp, mi se formează în minte un cadru virtual, ca la nevăzători. Eu ştiu unde am fost, unde nu am fost, unde am lăsat o piatră, unde e o groapă, dacă trebuie să verific din partea cealaltă când e vorba de un tractor, am verificat cabina, după aia ştiu cum trebuie să verific în cealaltă parte sau sub cabină.
Zona noastră este cea mai gravă şi mai dificilă. De exemplu Someşul, nu este o apă mare, dar foarte mult fluctuează nivelul apei, este apă mică, dar curentul mare, e o grămadă de gunoi în apă. Cred că o căutare de cadavru în Someş este cea mai dificilă; aşa în mare sau în ape mari este mult mai uşor. Acolo mergem cu sonare, dar aici nu putem, aşa mare diferenţă este între nivelul apei că mergi cu barca acum sunt 5 metri, la 2 metri mai încolo sunt 30 cm”, explică scafandrul.
În aceste zile echipa de scafandri a fost solicitată să intervină în Maramureş, acolo unde acum o săptămână un tractorist a fost dat dispărut în apele râului Lăpuş, după ce a intrat să îşi spele tractorul şi a căzut cu el într-o groapă de la escavaţii. Acele gropi sunt cele unde de cele mai multe ori se găsesc şi cadavrele, mai mult sau mai puţin conservate, dar şi multe alte mizerii, fundul apei fiind un mediu cu multe suprize.
„Mizerii de cele mai diverse, biciclete, tot ce poţi să îţi imaginezi şi ce nu îţi poţi imagina, mai ales în gropile unde sunt şi cadavrele. Data trecută m-am scufundat după un cadavru în Someş, că pe sonar am văzut că e acolo ceva, se vedeau picioarele, mâinile, arăta ca un cadavru. Când am pus mâna, am înţeles de fapt că era o sobă de aceea metalică, cu picioare.
Acum 20 de ani a fost emoţionant să scot un cadavru din apă. Uneori trebuie să folosim două vâsle ca să scoatem cadavrul, uneori trebuie să folosim ceva ca şi cum sunt spatulele ca să îl scoatem, pentru că după 2 luni nu prea mai rămâne ceva din el, mai ales în lunile de vară. Fiecare coleg altfel prelucrează problema asta. Eu păstrez o distanţă, nici nu vreau să mă întâlnesc cu familia, nu vreau informaţii, nu vreau să ştiu ce vârstă avea. Eu personal sunt obişnuit cu cadavre şi de la salvamont şi de la salvaspeo. Anual mă întâlnesc cu 10-15 cadavre.
Noi ne bucurăm foarte mult dacă le găsim, că s-a terminat acţiunea şi mergem acasă, nu mai trebuie să stăm în apă rece mai departe. Pentru familie nu e la fel. Am văzut foarte mari diferenţe între familiile din lume şi cele din România. Românii sunt religioşi şi vor să înmormânteze cadavrul. Acest lucru în ţările occidentale nu e la fel, dacă găsim cadavrul e bine, dacă nu, să rămână sub avalanşă sau sub apă. Ei fac un eveniment şi gata, nu vor să vadă cadavrul. În România vine popa, vine tot satul”, povesteşte Fulop Szabolcs
Eficienţa activităţii de scafandru nu este foarte mare, în proporţie de 60%, asta şi pentru că apele pot deplasa mult cadavrul, mai ales vara, când corpul se umflă şi pluteşte. Tot vara, în 2 săptămâni, carnea poate fi consumată integral de raci, ceea ce face ca resturile umane să se piardă printre pietre de multe ori. Aceste resturi sunt găsite deseori la scufundări, dar cu alte ocazii decât căutarea expresă a lor.
Uneori scafandrii abandonează de bună voie căutările din cauza curenţilor mult prea mari din râuri, existând cazuri în care, cu o suplimentare de 70 de kg de plumb pe costum, scafandrul nu a reuşit să atingă fundul apei.