Valer Marian s-a autosuspendat din PSD, după ce Kovesi a fost propusă şef la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În viziunea senatorului Valer Marian, Kovesi nu îndeplineşte condiţiile de integritate, lucru ce l-a determinat să-şi anunţe autosuspendarea din PSD, până la congres, când va lua o decizie finală.

„În aceste condiţii, având în vedere că scrisoarea adresată preşedintelui Traian Băsescu, în care am argumentat motivele pentru care nu susţin acest lucru, nu a fost luată în seamă, mă autosuspend din PSD“, a declarat Valer Marian.

Senatorul precizează că Alina Bica, propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi  Koveşi, propunerea premierului pentru şef al DNA încalcă prevederile legale prin ocuparea acestor funcţii, neavând calificare profesională în acest sens. Despre Alina Bica, senatorul spune că a fost cea mai fidelă persoană din perioada guvernării BOC, având chiar şi întâlniri, împreună cu Laura Kovesi, în afara programului de lucru cu preşedintele Băsescu şi cu anumiţi ofiţeri ai SPP, care încercau să le seducă.

„Alina Bica a fost promovată de fostul procuror general Botoş, actualul consilier în cabinetul premierului Victor Ponta. A fost preferată acestuia. O ştia în detaliu şi s-ar putea pronunţa şi asupra poziţiilor sale preferate. Aceasta a fost şi prietenă cu Sorin Blejnar şi chiar apare într-un dosar în care aceasta îi solicită să-i angajeze o cunoscută în cadrul organelor fiscal.e În convorbirea interceptată aceasta i se adresa cu da, puiule“, a precizat Valer Marian.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!