UPDATE Concilierea a eșuat. Sindicaliștii de la Electrolux se pregătesc de grevă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ședința de conciliere dintre reprezentanții Sindicatului „Samus” al fabricii Electrolux și patronat au eșuat. Liderii sindicali demarează strângerea de semnături pentru declanșarea grevei generale.

Ora 14.30

„Vina este a angajatorului, nici nu au vrut să recunoască că acesta este un moment de conciliere, deci conflictul de muncă nu a fost stins. Reprezentanții societății au trebuit convinși o oră să accepte să înceapă concilierea. Ei voiau negocieri, însă am refuzat. Legea spune că negocierile trebuie demarate cu 45 de zile înainte de expirarea contractului colectiv de muncă, ceea ce s-a și întâmplat, în noiembrie. Dacă acceptam ideea de negociere în loc de conciliere pentru ceea ce s-a întâmplat azi, conflictul de muncă era stins de drept”
a declarat Sorin Faur, președintele Sindicatului „Samus”, în cadrul conferinței de presă de la finalul întâlnirii cu patronatul.

Cei 850 de angajați ai fabricii, dintre care 820 sunt membri de sindicat, se pregătesc de grevă. „Vom respecta procedurile legale pentru organizarea protestelor și timpii stabiliți de legislație. Vom face o grevă de avertisment cel mai probabil săptămâna viitoare, joi sau vineri, iar în lunea sau marțea care urmează am putea declanșa greva generală.  Până atunci, continuăm să rămânem deschiși la propuneri decente din partea patronatului și să lucrăm cu banderole” a mai afirmat Sorin Faur.

La conferința de presă a participat întreaga comisie de negociere, din care au făcut parte președintele Confederaţiei Sindicale “Cartel Alfa”, Bogdan Iuliu Hossu și Mircea Scânteie, președintele sindicatului Metarom, alături de conducerea sindicatului sătmărean ”Samus”. La discuțiile cu sindicatele, compania a fost reprezentată de Dietmar Bloemer, directorul fabricii sătmărene a societății, Kurti Ștefan, manager de producție și Martin Rusneac, managerul de resurse umane, alături de alți doi angajați pe funcții de conducere. 

Oferta patronatului, apreciată drept „jignitoare” de liderii de sindicat


Sindicatele au solicitat menținerea prevederilor contractului de muncă pe anul 2011 și în plus, două creșteri salariale de 100 de lei, începând cu 1 ianuarie, respectiv 1 septembrie. „Reprezentații patronatului au venit cu o propunere de creștere cu 2% a veniturilor, însă fără menținerea vreunui punct din contractul colectiv de muncă de pe 2011. Toate beneficiile din 2011 ar fi fost tăiate. Doar 2% și ce prevede Codul Muncii. Nu puteam accepta așa ceva. Mai mult, nimeni nu a motivat în fața angajaților motivul tăierii beneficiilor, o fac doar pentru că <<așa vrea mușchii lor>>” a mai afirmat Sorin Faur.

Președintele Cartel Alfa Bogdan Hossu a afirmat că a informat liderii sindicali ai fabricilor deținute în afara României de Electrolux cu privire la situația de la fabrica sătmăreană a companiei și că i-a avertizat cu privire la atitudinea patronatului față de muncitori. „Sper că discuțiile de azi au fost doar un test și mai sper că directorul de Resurse Umane care a fost prezent la conciliere, unde a reușit să-i enerveze inclusiv pe mediatorii din Inspectoratul Teritorial de Muncă, își va reveni. Are lipsuri minimale de cunoaștere a legislației muncii din România” a afirmat Hossu.

Concernul suedez Electrolux este unul din liderii mondiali în producţia de aparate electrocasnice sau de uz profesional și vinde peste 40 de milioane de produse în 150 de ţări în fiecare an.

ora 10.00

Inspectoratului Teritorial de Muncă mediază în aceste momente conflictul de muncă declanșat în 6 ianuarie de Sindicatul „Samus” din Electrolux Satu Mare. Află primul dacă va fi sau nu grevă pe satu-mare.adevarul.ro.

Salariații fabricii Electrolux din Satu Mare au declanșat un conflict de muncă în 6 ianuarie, după două luni de negocieri eșuate cu conducerea, cu privire la prevederile contractului colectiv de muncă pe 2012. Cei 850 de angajați ai fabricii, dintre care 820 fac parte din Sindicatul „Samus”, ar putea intra în grevă în cazul în care la ședința de conciliere de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, începută la ora 11, nu se va ajunge la un acord. Sindicaliștii au anunțat o conferință de presă, care se va desfășura la ora 13.30 și în care vor fi prezentate rezultatele discuțiilor.
Conducerea fabricii dorește eliminarea unor sporuri salariale de care angajații au beneficiat în 2011, precum primele de sărbători, tichetele de masă, indemnizaţiile pentru biletele de tratament precum plata orelor suăplimentare.




Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop sâmbătă, 7 martie. Un nativ trebuie să evite să iasă noaptea din casă, pentru a evita pericolele
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie