Un număr de 42 de beneficiari ai Asociaţiei Stea vor fi incluşi într-un program de terapie prin horticultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bugetul proiectului este de 69.125 Euro, din care 62.091 euro finanţare nerambursabilă şi 7.033 euro contribuţia Asociaţiei Stea şi a partenerilor săi

Proiectul- un program de terapie prin horticultură, finanţat în cadrul programului fondului ONG România, are ca beneficiari direcţi 42 de persoane fără adăpost din Satu Mare cu scopul de a le facilita integrarea pe piaţa muncii.

Asociaţia Stea anunţă lansarea proiectului „Start pentru incluziune socială prin muncă”, implementat în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială Satu Mare şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Satu Mare, în perioada 1 aprilie 2014 – 30 aprilie 2016.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul programului Fondului ONG în România. Bugetul proiectului este de 69.125 Euro, din care 62.091 euro finanţare nerambursabilă şi 7.033 euro contribuţia Asociaţiei Stea şi a partenerilor săi.

Proiectul are ca beneficiari direcţi 42 de persoane fără adăpost din Satu Mare având ca scop facilitarea integrării socio-profesionale a acestora prin creşterea adaptabilităţii lor pe piaţa muncii. Elementul central al proiectului îl reprezintă un program de terapie prin horticultură care va permite beneficiarilor să treacă printr-o experienţă similară muncii în condiţii protejate pentru a-şi dezvolta abilităţi şi mecanisme de adaptare necesare pentru o bună integrare viitoare pe piaţa muncii.

Aceştia vor învăţa să cultive legume, plante aromatice şi flori respectând principiile agroecologiei, vor beneficia de programe de dezvoltare a abilităţilor de viaţă, consiliere, instruire şi formare profesională, fiind susţinuţi să-şi crească stima de sine. Proiectul va avea un impact benefic şi asupra membrilor familiilor beneficiarilor direcţi şi copiii care frecventează centrul de zi al Asociaţiei Stea în urma îmbunătăţirii aportului de nutrienţi în alimentaţia zilnică prin consumul legumelor produse în cadrul proiectului.

O altă componentă importantă a proiectului vizează dezvoltarea organizaţională, în cadrul căreia Asociaţia Stea va fi susţinută să pregătească înfiinţarea unei întreprinderi de economie socială având la bază producerea de legume în regim ecologic urmând să creeze noi locuri de muncă în comunitate şi să asigure oportunităţi reale de angajare pentru persoanele fără adăpost pregătire să lucreze.

„Avem convingerea că acest proiect va creşte capacitatea persoanelor fără adăpost de a ieşi din spirala străzii, ajungând să joaceun rol activ în societate pe măsură ce vor treceprin etape importante spre integrarea socio-profesională. Pentru aceasta, avem mare nevoie de susţinerea întregii comunităţi sătmărene astfel încât să putem asigura condiţiile necesare ca aceste persoane să poată într-adevăr să reuşească să muncească. Ne bazăm pe sprijinul autorităţilor pentru obţinerea în concesiune a unui teren de 10 ari adecvat pentru amenajarea unei grădini şi a unui solar profesionist, dar şi pe implicarea a cât mai multor voluntari din comunitate care să sprijine direct diferitele activităţi pe care le vom realiza”, a declarat Cristina-Maria Bala, managerul proiectului şi director al Asociaţiei Stea.

Vă recomandăm şi

Obiceiuri păstrate cu sfinţenie. Paştele Blajinilor, sărbătoarea dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor

Peste 200 de vasluieni vor primi masa de Paşte de la Cantina de ajutor social

FOTO Prăjituri de casă pentru oamenii fără casă. Studenţii de la Medicină au vândut prăjituri pentru persoanele nevoiaşe

FOTO Sărbători de Paşti pentru toţi. Daruri, de la oamenii cu inimă mare, pentru cei nevoiaşi

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi