Un nou cartier de locuinţe se va dezvolta în municipiul Satu Mare, foarte aproape de viitoarea centură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartierul de locuinţe va fi în apropierea viitoarei centuri, al care s-au început lucrările - foto: primaria satu mare

Proiectul va fi unul pilot la nivel naţional pentru dezvoltator, care vrea să cuprindă supermarketul deţinut în prezent într-un cartier de locuinţe.

Investitorul care deţine şi galeriile Immochan şi implicit magazinul Auchan are planuri mari pentru Satu Mare. Acesta demarează un proiect pilot la Satu Mare, care revede construirea unei zone rezidenţiale, dar şi a unui spaţiu destinat timpului liber, care să cuprindă şi actualul supermarket de pe strada Careiului.

Reprezentanţii firmei au solicitat o întâlnire cu reprezentanţii primăriei Satu Mare, pentru a le prezenta planurile lor şi pentru a solicita demararea procedurilor pentru obţinerea tuturor actelor necesare începerii investiţiei.

”Prin acest proiect se urmăreşte dezvoltarea urbanistică a zonei, a serviciilor oferite şi implicit oferirea unor altenative de petrecere a timpului liber, segment neexploatat încă în această zonă. În cadrul discuţiilor, edilul municipiului a subliniat că municipalitatea va oferi companiei Immochan tot sprijinul în realizarea documentaţiilor şi parcurgerea tuturor paşilor premergători demarării lucrărilor de construcţie.” au transmis cei de la primăria Satu Mare. 

Zona care va urma să fie ocupă de cartierul ridicat de cei de la Immochan este considerată de specialiştii în imobiliare ca fiind una dintre cele cu ce mai mare potenţial, dat fiind faptul că centura de ocolire a oraşului va trece prin apropiere.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Horoscop Balanță 2026. Anul care îți schimbă destinul. Un salt major îți schimbă întreaga viață
Cătălin Crișan, de nerecunoscut! E schimbat total după operație. Fanii au rămas fără cuvinte: „Eu nu cred că acest om este Cătălin Crișan”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top plite încorporabile 2026 ⭐ 4,5+ de pe eMAG: Descoperă modelele perfecte pentru bucătării moderne și gătit fără griji
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Pretențiile de divă ale lui Meghan Markle. Ce a cerut ca să revină în Marea Britanie
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu