Un bătrân care a murit în propriul apartament a fost descoperit după câteva luni, când vecinii nu au mai suportat mirosul de putrefacţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânul era mort de câteva luni - foto: Obiectiv-sm.ro

Pompierii au folosit o autospecială de intervenţie la înălţime cu care au ajuns la balconul apartamentului bătrânului de la etajul al III-lea iar de acolo în locuinţă, unde l-au descoperit pe bătrân.

Forţele de ordine au fost solicitate seara trecută să intervină pe strada Ostrovului, la un apartament de la etajul al III-lea, de unde vecinii reclamau că se simte un miros puternic de putrefacţie. 

În apartamentul cu pricina locuia un bătrân în vârstă de 75 de ani, care nu avea pe nimeni pe care vecinii nu l-au mai văzut de multă vreme. Ingrijoraţi că nu l-au văzut prin zonă de mult timp, dar şi din cauza mirosului pregnant care se simţea din dreptul uşii apartamentului său, vecinii au decis să solicite intervenţia pompierilor, aşteptându-se la ce este mai rău. 

Bănuielile lor s-au confirmat după ce pompierii au intrat în apartamentul bătrânului şi i-au găsit trupul neînsufleţit în stare de putrefacţie. Se pare că bărbatul murise de mai multe luni, fără ca cineva să se autosesizeze până acum de dispariţia lui. 

Pentru a ajunge în apartamentul de a etajul al III-a pompierii au folosit o autospecială de intervenţie la înălţime, cu care au urcat la balconul apartamentului iar de acolo în interiorul locuinţei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!