Un bărbat s-a dat drept vicepremier al României și a primit 7.000 de lei pentru o „situație specială”

0
Publicat:

Un bărbat care s-a dat drept vicepremier al României pentru a obține bani de la două persoane a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de înșelăciune, a anunțat joi Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Una dintre victime a fost păgubită cu 7.000 de lei.

FOTO: arhivă

Potrivit procurorilor, individul are antecedente penale. El a contactat două persoane, pretinzând în mod fals că deține o funcție guvernamentală.

„În fapt, persoana fizică de sex masculin cu antecedente penale, atribuindu-şi în fals calitatea de vicepremier al României, a pretins sume de bani justificate de o 'urgenţă şi o situaţie specială' de la două persoane vătămate, acţiune în urma căreia una dintre persoanele vătămate a fost prejudiciată cu suma de 7.000 lei”, a transmis Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, citat de presa locală.

Ancheta a fost desfășurată de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare, sub coordonarea unui procuror, fiind efectuate două percheziții domiciliare în județul Bacău. Pe numele bărbatului a fost emis și un mandat de aducere.

„Prin ordonanța din data de 05.06.2025 a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale”, se arată în comunicatul oficial.

Bărbatul a fost reținut și, ulterior, prezentat instanței, care a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție