Tudor Mureşan- A dus mingea în teren la meciul CFR-Bayern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor este pasionat de fotbal si scrima

Tudor Mureşan le-a purtat noroc jucătorilor din echipa de fotbal Bayern Munchen la meciul pe care l-au jucat cu CFR săptămâna trecută pe stadionul din Cluj.

La începutul partidei, Tudor a dus în teren mingea oficială cu care au jucat cele două echipe. „Îmi place şi Bayern şi CFR dar pot să spun că săptămâna trecută le-am purtat noroc jucătorilor germani pentru că au câştigat meciul cu 4 – 0“, a spus Tudor.
Tudor a fost desemnat „Official Match Ball Carier“, după ce a participat la un concurs desfăşurat al nivel naţional de susţinere a echipei clujene şi care dădea câştigătorului şansa de a purta mingea de fotbal de la vestiare până în mijlocul terenului. Tudor a participat la concurs cu o poezie care a impresionat juriul format din reprezentanţi ai unui producător de articole sportive ai unui site de sport local. „Premiile puse la bătaie au fost două bilete VIP, iar locul I, pe care l-am câştigat eu, a fost desemnarea unui «Official Match Ball Carier». Se pare că versurile mele au impresionat cel mai tare juriul“, mai spune băiatul.

Două ore în vestiare
Pentru Tudor ziua de 3 noiembrie a fost cea mai fericită zi din viaţa sa de până acum. Pe lângă faptul că a stat în preajma jucătorilor timp de două ore şi a avut ocazia să-i vadă în carne şi oase Tudor a dat mâna cu arbitrul belgian Serge Gumienny, care a condus partida de la centru. Spune că a avut ceva emoţii când a dus mingea la mijlocul terenului însă când a ajuns acolo şi a văzut atâta lume în tribune s-a simţit ca acasă. „De emoţii, mingea îmi aluneca din mâini însă am reuşit să mă descurc cu ea. A fost cea mai fericită zi din viaţa mea, iar ca răsplată am primit în dar echipamentul personalizat de fotbal pe care l-am purtat în acea seară“, a mai spus băiatul.

Tudor a moştenit pasiunea pentru fotbal de la tatăl său. În prezent face parte din echipa de fotbal de juniori a echipei Olimpia, la care a aderat în vara acestui an. Este mare fan CFR Cluj, iar până în prezent a avut ocazia să vadă echipa clujeană evoluând „pe viu“ cu FC Basel. Dar îi place şi Bayern, iar acasă are un tricou al naţionalei Germaniei, cu numele Muller pe spate. 

Face scrimă de doi ani
Pe lângă fotbal, Tudor şi-a mai găsit un sport preferat, şi anume scrima, pe care o practică cu mare interes. Se antrenează săptămânal câte două ore pentru că de la anul viitor va putea participa la concursuri. „Numai de la vârsta de 10 ani pot participa la concursuri, iar până atunci mă pregătesc intens. Sunt spadasin, iar scrima mă ajută să îmi îmbunătăţesc concentrarea şi rapiditatea la acest sport“, a mai spus Tudor. Modelul său îl reprezintă spadasina sătmăreană Amalia Tătăran, pe care o întâlneşte des la antrenamente.

Întrebări şi răspunsuri

Ce faci în timpul liber?
T.M.: Când nu sunt la antrenamente la fotbal sau la scrimă mă joc cu prietenii. În principiu, jucăm fotbal prin curte sau dacă vremea nu mă lasă să ies din casă joc fotbal în casă cu fratele meu. Sunt un copil obişnuit, care merge la plimbare împreună cu familia. Merg des în excursii. Îmi plac matematica şi desenul.
Ce meserie crezi că ţi s-ar potrivi?
T.M.: Sunt două, de fapt. Cea de savant şi cea de bucătar. Îmi place să fac experimente şi vreau să devin un savant în matematică. Şi meseria de bucătar  îmi va da şansa să experimentez.

Ce-i place
Ca orice copil în vârstă de 9 ani, Tudor iubeşte desenele animate, iar serialul animat preferat este „Pinguinii din Madagascar“. Îi plac fotbalul, scrima şi joaca în aer liber.
Ce nu- i place
Chiar dacă visează la meseria de bucătar, Tudor nu se împacă bine cu mâncarea. Mănâncă numai la insistenţele părinţilor şi spune că dacă ar putea ar trăi numai cu aer. Nu-i plac bananele şi nici mirosul de vanilie. Lui Tudor nu-i plac temele pentru acasă.

Profil

Născut : 4 octombrie 2001, Satu Mare
Studii: Elev în clasa a III-a la Şcoala „Grigore Moisil“
Familie: Are un frăţior, Matei

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc