Tradiţia tăiatului porcului, în curs de modernizare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care nu pot renunţa la obiceiul tăiatului porcului folosesc totuşi mijloace moderne pentru a-şi uşura munca. Maşina de tocat carne şi arzătorul pe gaz sunt cele mai des întâlnite modificări aduse acestui obicei.

Perioada sărbătorilor de iarnă este momentul din an în care au loc cele mai multe sacrificări de porci. Obiceiul străvechi de a tăia porcul pentru a pregăti produsele specifice mesei de Crăciun şi Anul Nou se mai menţine încă în majoritatea zonelor ţării, chiar dacă s-au diluat extrem de mult. Această activitate, acolo unde se mai păstrează, tinde să fie una aproape mecanică, şi nu de petrecerea a timpului în familie, consolidarea unor relaţii. Este tot mai la modă angajarea unui măcelar care să facă toată treaba, astfel încât membrii familiei să poată face fiecare ce doreşte în acest timp.

Fraţii Adrian şi Vasile taie porci de când se ştiu, de când erau mici şi locuiau la ţară. Chiar dacă acum s-au mutat la oraş şi au propriile familii, ei nu au renunţat la acest obicei. Mai mult, aceştia sunt contactaţi de alte rude pentru a le da o mână de ajutor.

„Tăiem porci de când ne ştim. Este obiceiul cu care am crescut, este modul de viaţă pe care l-am adoptat şi după atâţia zeci de ani, nu vrem să renunţăm la el. Esta una din puţinele practice care ne apropie ca familie şi totodată o practică menită să ne amintească să ne pregătim de sărbători”, a afirmat Adrian, unul dintre fraţi.

„Ne ajutăm între noi, fraţii, deşi am apelat şi la măcelar. Pur şi simplu este mult mai rapid, mai eficient, mai curat. Omul ştie exact ce are de făcut, se descurcă singur, e mult mai practic. Am avut măcelar angajat, dar totuşi am revenit la vechiul obicei de a ne aduna în familie pentru a tăia porcul”, afirmă una din rudele celor doi fraţi.

Ca şi practici, pârjolitul clasic, cel cu paie, a fost înlocuit deja de mult de cel cu butelie, mult mai rapid şi mai comod.

„Pârjolitul cu butelie este de vrei 3-4 ori mai rapid decât cel cu paie,mai eficient, nu întâmpini probleme dacă suflă vântul, dacă nu sunt uscate bine paiele, dacă nu s-a pârjolit porcul cum trebuie şi tu ai rămas fără paie. Există şi o diferenţă negativă, dacă e pârjolit porcul cu paie şoricul este mult mai moale, mai uşor de mestecat, pe când dacă îl faci cu butelie, şoricul e mai tare”, afirmă unul dintre cei doi fraţi.

La tehnologia nouă se apelează şi când vine vorba de tocarea cărnii şi pregătirea cârnaţilor, noile aparate disponibile în supermarketuri fiind la mare căutare, pentru că uşurează munca şi reduc efortul.

„Nu ştim de ce am apelat la aşina de tocat carne electrică. Probabil din comoditate şi pentru că nu ne opunem evoluţiei şi tehnologiei. E bine că nu denaturează produsul final, nu schimbă nimic din ceea ce înseamnă gust şi textureă şi probabil şi de aceea am acceptat să ne modernizăm puţin”, afirmă Vasile.

La mare căutare în această perioadă sunt şi afumătoriile, care fac un profit bun de pe urma afumării cărnurilor pentru masa de Crăciun, preţul perceput fiind calculat la kilogram şi în funcţie de ceea ce se afumă.

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate