Tehnici potrivite de meditaţie. „Să stai nemişcat timp de 45 de minute nu va fi mereu confortabil“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meditaţia presupune o poziţie a corpului care pentru mulţi pare imposibilă sau cel puţin creează neplăceri. Există câteva mici secrete ca meditaţia să devină mai plăcută şi să te facă să îţi goleşti mai uşor mintea.

La nivelul României, meditaţia este privită încă cu destul de mult scepticism, mai ales de cei care nu se aruncă la experimentarea de noi domenii ale vieţii. Cei care vorbesc despre meditaţie şi cei care o practică sunt priviţi de multă lume ca nişte ciudaţi, deseori.

Cei care totuşi încearcă să treacă peste nişte bariere de mentalitate sunt foarte reţinuţi, ca de fiecare dată când cineva descoperă un domeniu nou. Anca Orha este maseor şi profesor de meditaţie şi a avut ocazia să cunoască până acum zeci de persoane care au cunoscut meditaţia la orele ei. Ea are câteva sfaturi pentru cei care se intersectează pentru prima dată cu acest domeniu, câteva elemente pe care să le ia în considerare.

„Una dintre cele mai frecvente întrebări care mi se adresează, din partea practicanţilor cu care lucrez la meditaţii, este cum să faci ca aceasta să nu fie o corvoada. Pentru o bună parte dintre amatori, meditaţia este percepută ca o luptă. Oamenii se confruntă inclusiv cu disconfort fizic în timp ce stau în poziţia de meditaţie. Se luptă cu gândurile, poveştile şi toate emoţiile care îi cuprind în toată această perioadă.

Asează-te confortabil. Gândeşte-te că vei reuşi. Într-adevăr, să stai nemişcat timp de 45 de minute nu va fi mereu confortabil. Spatele să fie drept, iar coloana vertebrală să poată să fie mişcată, arcuită sau îndreptată, ori de câte ori vom simţi că este necesar. Dacă consideri că statul pe o pernă sau saltea nu îţi este confortabil, alege să stai pe un scaun, însă cu spatele drept, nu rezemat de spătar.

Dacă în poziţia şezut nu eşti confortabil, şi simţi că nu-ţi găseşti locul, încearcă varianta mişcării. Există câteva tipuri de meditaţii care includ mişcarea uşoară şi controlată. Aici vorbim despre Tai Chi, Kata,Yoga Qi Gong, dar şi despre un obicei al călugărilor buddhişti care consideră că poţi medita în timp ce eşti perfect contient de timpul prezent şi de ceea ce te înconjoară, chiar şi când te plimbi”, afirmă Anca Orha, ca sfat pentru cei novici în ale meditaţiei.

Aceasta mai recomandă ca după ce poziţia a devenit confortabilă să aibă grijă la respiraţie, iar mai apoi să îşi conecteze gândurile cu pământul sau cu ceva care să îi distragă de la alte emoţii. 

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”