Satu Mare: Serviciul de Evidenţă a Persoanelor nu mai eliberează buletine în regim de urgenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia de evidenţă a persoanelor din cadrul Primăriei Satu Mare suspendă eliberarea în regim de urgenţă (24 ore) a cărţilor de identitate. Măsura a fost luată după ce Prefectura Satu Mare a atacat în contencios administrativ Hotărârea Consiliului Local (CL) privind taxa.

De astăzi sătmărenii nu mai pot solicita eliberarea în regim de 24 de ore a cărţilor de identitate, iar asta datorită Prefecturii Satu Mare care a atacat în contencios adminsitrativ Hotărârea CL prin care se stabilea taxa de urgenţă aplicabilă pentru cei care solicitau eliberarea cărţii de identitate în regim de urgenţă.
În aceste condiţii Hotărârea Consiliului Local se suspendă automat până la soluţionarea prin sentinţă definitivă de către instanţă a plângerii. Conducerea serviciului menţionează că documentele de identitate se vor elibera în continuare în acelaşi termen redus de 7 zile faţă de cele 30 prevăzute de lege. Cetăţenii aflaţi în vizită acasă cu ocazia sărbătorilor de paşte nu pot beneficia de eliberarea acestor documente în termen mai scurt, procesarea actelor în afara ordinii de înregistrare neavând un temei legal.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete