Satu Mare: Proprietarii de garaje învinşi în instanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unii locatari susţin că sunt proprietari de drept ai garajelor

Tribunalul Satu Mare a respins acţiunea prin care 40 de proprietari de garaje din Micro 16 au solicitat suspendarea executării dispoziţiei primarului privind demolarea construcţiilor.


 Potrivit municipalităţii, reclamanţii nu posedau autorizaţie de construire pe teren aparţinând domeniului public. Astfel, Primăria Satu Mare va demola în următoarea perioadă construcţiile situate pe terenul public, garaje şi barăci, în Cartierul Micro. „Tribunalul Satu Mare a respins prin sentinţa civilă pronunţată în data de 05.11.2010, acţiunea prin care un număr de 40 de reclamanţi, reprezentaţi de Cabinet Avocat Gavrea Edita, au solicitat suspendarea executării dispoziţiei primarului nr. 4285/11.10.2010 privind demolarea construcţiilor fără a poseda autorizaţie de construire pe teren aparţinând domeniului public. Prin acest act administrativ s-a dispus demolarea construcţiilor reprezentate de garaje şi barăci, situate în Cartierul Micro 16 din Municipiul Satu Mare, pe teren aparţinând domeniului public, executate fără autorizaţie de construire sau cu nerespectarea acesteia“, se arată într-un comunicat al Primăriei Satu Mare.


Mai multe pentru tine:
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu