Satu Mare: Portret/ Daniel Săveanu este protectorul şi ajutorul oamenilor străzii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activează în cadrul Centrului social de urgenţă pentru adulţi din 2000, de la înfiinţarea acestuia în Satu Mare. Este coordonatorul Adăpostului de Noapte din anul 2004



Profil: Născut:  20 aprilie 1973, Ardud
Studii: Facultatea de Litere, Universitatea Nord-Vest Baia Mare , Curs Postuniversitar Tehnici şi Practici în asistenţa socială, Facultatea de management, Academia Comercială   Satu Mare; Facultatea de Medicină, asistenţă medicală, UVG Satu Mare.
Stare civilă: căsătorit, o fetiţă

Este o fire comunicativă, o persoană dedicată cauzelor sociale în rezolvarea cărora este implicat cu tot sufletul. În urmă cu zece ani, impresionat de greutăţile prin care trec persoanele defavorizate, cazuri pe care le-a întâlnit şi în munca de asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean Satu Mare, Daniel Săveanu s-a implicat în înfiinţarea unui adăpost de noapte.

„Adevăratele probleme ale oamenilor străzii“

„Fundaţiia Hans Lindner a înfiinţat adăpostul de noapte în anul 2000. Era un pionierat în privinţa proiectelor destinate oamenilor străzii. Ca asistent medical, am întâlnit foarte multe cazuri sociale, însă aici am luat contact cu adevăratele probleme ale oamenilor străzii“, povesteşte Daniel Săveanu. Acesta a preluat coordonarea adăpostului de noapte în 2004. „Este foarte important ca, în asemenea situaţii, comunitatea să le întindă o mână de ajutor celor aflaţi în nevoie. Sărăcia nu iartă pe nimeni. Unii oameni ajung din păcate în asemenea dificultăţi, iar rolul nostru este de a-i ajuta, de a-i sprijini în procesul dificil de depăşire a obstacolelor de care se lovesc în viaţă“, explică Săveanu.

Cazuri care au nevoie de soluţii punctuale

El mai spune că fiecare caz are nevoie de soluţii punctuale şi trebuie tratat aparte. „Oamenii au probleme imediate, un buletin, o masă caldă, un adăpost. Cel mai important este însă să îi ajutăm să îşi recâştige stima de sine. Acest lucru este foarte greu dacă societatea, comunitatea, în loc să îi ajute, îi marginalizzează“, conchide Săveanu.  

Întrebări şi răspunsuri

Cum ar trebui să abordeze comunitatea cazurile sociale?
D.S. : Orice gest neînsemnat este mult mai important decât cea mai mare intenţie. Altfel spus, un sprijin acordat la momentul potrivit poate schimba în bine destinul unei persoane. Nici nu ne putem imagina prin ce trec aceşti oameni năpăstuiţi.

Ce hobby-uri ai?

D.S.: Pe lângă munca în cadrul centrului, sunt în continuare asistent medical. Însă în afara orelor de serviciu, încerc să îmi petrec cât mai mult timp alături de familie. În rest, îmi place să pictez şi să fac caricaturi ale politicienilor, dar nu numai lor. Unele dintre acestea au fost publicate în ziare ori au fost difuzate pe posturi TV locale.


Mai multe pentru tine: