Satu Mare, în premieră la Târgul de Turism de la Viena. Imaginea simbol a standului a fost Castelul din Carei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Castelul Karoky a reprezentat imaginea simbol a standului de la Viena   FOTO  turismland.ro

Satu Mare a participat pentru prima dată la un târg de turism internaţional, Târgul de Turism de la Viena, conform strategiei de dezvoltare turistică a judeţului. Judeţul Satu Mare a fost selectat ca şi regiune parteneră a standului României, iar imaginea Castelului din Carei a fost una dintre imaginile simbol ale standului.

Delegaţia sătmăreană a prezentat obiective şi destinaţii turistice din judeţ, produse, tradiţionale, obiceiuri şi tradiţiile zonei. Reprezentanţii judeţului Satu Mare au prezentat materiale informative şi au oferit informaţii vizitatorilor.

Standul sătmărean a fost foarte apreciat iar vizitatorii au fost interesaţi de schimbările care au avut loc în ultima perioadă în judeţul nostru şi ce pot vizita în viitor. Acestora le-au fost prezentate investiţiile făcute în domeniul turismului în ultima perioadă şi obiectivele turistice introduse recent în circuitul turistic, precum Castelul Karoly de la Carei, Cetatea de la Ardud, cuptoarele dacice de la Medieşu-Aurit şi Aqua Parcul din Satu Mare.

“Satu Mare, pentru prima prezenţă la un Târg Internaţional de Turism, ca regiune compactă turistică s-a prezentat extraordinar de bine. A venit să prezinte nu numai potenţialul turistic al judeţului ci şi impresii despre viaţa culturală, socială şi umană a regiunii prin prezenţa conducerii judetului Satu Mare şi a municipiului reşedinţă de judeţ. Judeţul Satu Mare a reuşit să transmită informaţiile unei culturi înfloritoare prin prezenţa Ansamblului Cununiţa în costume naţionale autentice foarte atrăgătoare şi au fascinat prin prestaţii artistice atât muzicale cât şi prin dans şi să atragă atenţia atât asupra judeţului Satu Mare cât şi asupra standului României“, a declarat Simion Giurcă, reprezentantul Autorităţii Naţionale pentru Turism în Austria.

Trebuie menţionat faptul că Satu Mare s-a prezentat şi cu ceramica de Vama şi cu produse culinare şi băuturi reprezentative ale judeţului de la cunoscuta ţuică Zetea până la vinul Hetei.

Participarea judeţului nostru la acest târg face parte din strategia de dezvoltare turistică a Sătmarului implementată şi finanţată de Consiliul Judeţean. Participarea la acest târg internaţional este un moment oportun pentru a prezenta multiculturalitatea locală, specifică judeţului Satu Mare. 

Citeşte şi

Castelul crimelor din Treznea ar putea fi reabilitat cu bani de la norvegieni

Premieră: Judeţul Satu Mare încearcă să atragă turişti la Târgul de la Viena

Ministrul Turismului a explicat cum s-a făcut România de ruşine cu documentarele “Wild Carpathia”