Satu Mare: Cetatea din Ardud, locul II la ediţia a VII-a a proiectului naţional de restaurare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cetatea din Ardud a pierdut, la voturi, ediţia a VII-a a proiectului naţional de restaurare a monumentelor istorice din ţară aflate în stare avansată de degradare, clasându-se pe locul al II-lea. 

Turnul medieval al cetăţii din Ardud a intrat în competiţie pe data de 1 noiembrie alături de alte două vestigii din ţară şi anume Turnul Cositorarilor, Turnul Croitorilor şi zidul de incintă şi topitoria de aur Logolda de la Cavnic. Documentarul despre cetatea din Ardud, realizat de regizoarea TVR, Sabina Pop a fost apreciat însă la cele mai înalte nivele. „Chiar dacă nu a câştigat competiţia, cetatea din Ardud a devenit cunoscută în întreaga ţară datorită documentarului realizat şi difuzat în cadrul emisiunii de duminică, 1 noiembrie. Am primit numeroase telefoane de la oameni din Satu Mare care nu ştiau de existenţa cetăţii, nu cunoşteau bogăţia inestimabilă pe care o are oraşul la acea margine de şosea. Ardudul a avut un punctaj foarte bun. Cel mai mult contează faptul că cetatea a fost foarte bine promovată iar documentarul a fost foarte bine prezentat. Nimeni nu a pierdut. Toate monumentele participante au câştigat“, a declarat Sabina Pop. 

Autorităţile locale din Ardud au primit cu tristeţe vestea. „Am aflat de rezultatul emisiunii. Suntem trişti dar măcar s-a aflat despre cetatea noastră“, a declarat primarul oraşului Ovidiu Duma.

Renovare din bani europeni

Deşi a pierdut concursul naţional, cetatea din Ardud va fi renovată din bani europeni. Lucrările vor începe în primăvara anului viitor. Primăria Ardud a făcut proiectul de restaurare a castelului acum trei ani, iar anul trecut prin proiectul “Circuitul Târgurilor Medievale din Transilvania” a câştigat 700.000 de euro pentru renovare.

Mai multe pentru tine:
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie