Satu Mare: 58 de cereri pentru „Casa Verde“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

58 de sătmăreni şi-au depus cereri de finanţare pentru instalarea de panouri solare şi centrale termice în prima săptămână de la demararea programului „Casa Verde“, a afirmat Adriana Culda, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Satu Mare.

La nici o săptămână de la startul celei de-a doua ediții a programului Casa Verde, la Agenția pentru Protecția Mediului Satu Mare au fost depuse 58 dosare de finanțare. Programul se adresează celor care locuiesc la casă şi vor să îşi schimbe centralele obişnuite pe unele care funcţionază cu energie solară, pe rumeguş sau cu pompe de căldură. Pentru instalarea de panouri solare se acordă până la 6.000 lei, până la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldură, iar până la 6.000 lei pentru instalațiile de producere a energiei termice. Anul trecut, au fost depuse 337 de dosare de finanțare dar s-au aprobat doar 256. Suma alocată pentru acest an judeţului Satu Mare este de 1.594.000 lei, cu 269.000 de lei mai puţin decât anul trecut.

Mai multe pentru tine:
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă