Satu Mare: 465 sancţiuni contravenţionale aplicate de ITM în luna noiembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Satu Mare au aplicat 465 de sancţiuni contravenţionale în cursul lunii noiembrie. Cuantumul amenzilor se ridică la 176.000 de lei, ele fiind aplicate în două domenii.

Inspectorii din cadrul ITM Satu Mare au aplicat 153 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 82.000 de lei în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă, şi alte 312 sancţiuni în cuantum de 94.000 lei în domeniul securităţii şi sănătăţii în mucă. Cele 465 de sanţiuni au fost aplicate în cursul controalelor şi verificărilor din luna noiembrie.
Sancţiunile au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor unor articole din Codul Muncii, precum nerespectarea formelor legale la angajare, nerespectarea sistemului de lucru noaptea, încălcări privind întocmirea şi transmiterea Registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic etc.
Tot în cursul lunii noiembrie, la ITM au fost înregistrate 2.412 noi contracte individuale de muncă, cu 24% mai multe faţă de luna noiembrie 2009.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”