Satu Mare: 10 candidaţi pe un loc la concursul de titularizare
0Peste 530 de dascăli s-au înscris la examenele pentru ocuparea celor 54 de posturi titularizabile din judeţ. Cea mai mare concurenţă se înregistrează pe posturile de învățător sau educator.
„Foarte mulți dintre candidații la titularizare sunt proaspăt absolvenți și își doresc un post de învățător sau educator pentru că aceste posturi se pot ocupa doar cu un liceu de pedagogie sau cu un curs”, a declarat Mariana Brumboiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Satu Mare. De asemenea, la ISJ Satu Mare s-au mai înscris 474 de persoane pentru ocuparea posturilor de suplinitori. Posturile scoase la concurs vor fi ocupate de dascălii care obţin cele mai mari punctaje la examenele de specialitate.
Examenul de titularizare este programat pentru data de 13 iulie și se va desfășura la unul dintre cele două centre de examinare, Școala generală cu clasele I-VIII „Dr. Vasile Lucaciu“ sau Grupul Școlar „Constantin Brâncuși“, în funcție de discipline. Înscrierile s-au finalizat în data 24 iunie, iar în acest moment se lucrează la aplicaţia care va centraliza rezultatele candidaţilor şi distribuirea lor pe posturi. Validarea fișelor de înscriere va avea în cursul săptămânii viitoare, urmând să se stabilească clar numărul participanților la examene.
Acesta este ultimul an de examen organizat cu subiecte la nivel naţional. De anul viitor, examenul de titularizare va fi organizat la nivelul instituţiilor de învăţământ cu subiecte concepute local. Anul trecut, la nivelul judeţului Satu Mare, ISJ, a scos la concurs un număr de 678 de posturi dintre care 36 titularizabile şi 642 netitularizabile.