Rochii de mireasă demne de Cartea Recordurilor: în Satu Mare, viitoarele soţii poartă haine care cântăresc 25 de kilograme şi costă 10.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fiecare piesa a rochiei este unicat, fiindcă este cusută manual şi valorează apropape o avere.FOTO - povestileiei.blogspot.com

Certeze este una dintre cele mai bogate comune din România. Recunoscută prin casele sale impozante, această localitate din Satu Mare mai impresionează şi prin nunţile fastuoase care ţin trei zile şi trei nopţi. Mireasa este în centrul atenţiei, cu rochia ei tradiţională ce cântăreşte peste 25 de kilograme şi valorează chiar şi până la 10.000 de euro.

Nunţile la oşenii din Certeze sunt pe măsura renumelui lor. Localnicii petrec trei zile şi trei nopţi într-un adevărat spectacol de muzică şi culoare, de la care nu îţi poti lua ochii. Îmbrăcaţi în straie populare colorate, nuntaşii roiesc în jurul miresei. Aceasta nu poartă o rochie albă, asa cum se obişnuieste, ci un costum tradiţional alcătuit din fustă, cămaşă cu mâneci cusute cu mii de margele şi cizme lăcuite.

Pe cap nu are un voal din dantelă, ci o cunună bătută în pietre scumpe, care îi lasă doar faţa la vedere. La gât poartă aproape 2 kg de mărgele, înfăşurate unele peste altele. Chiar dacă poate sunt grele aceste podoabe, tradiţia trebuie respectată.

Fiecare piesa a rochiei este unicat, fiindcă este cusută manual şi valorează apropape o avere. Cel mai scump port de mireasă s-a vândut în Certeze cu 10 mii de euro, evident, pe bani munciti pe la Paris. Chiar şi un simplu batic, numit chişchineu, dacă e din caşmir tesut de o strabunică, acum 100 de ani, se cumpară la pret cu 3 zerouri, dar nu în bani româneşti ci în euro sau lire sterline.

Nici ginerele nu e mai prejos! El poartă tot costum popular lucrat manual. Clopul e piesa de rezistenţă, împodobit cu mărgele, dantelă şi o pană mândră de păun.

După ce mireasa este jucată aşa cum se cuvine, alaiul merge cu steagul la mire, semn că de acum e om însurat şi fiu de nădejde al satului. După nunta tradiţională urmează nunta domnească, aceea în care invitaţii renunţă la costumele populare şi se îmbracă la patru ace.

„Danţu’ la ciupercă“, obligatoriu

Una dintre cele mai interesante şi pline de simbolism acte rituale din cadrul nunţii oşeneşti poate fi considerat „danţu’ la ciupercă“, acompaniat de ceteră sau zongură şi nelipsitele ţâpurituri.

Întregul alai se adună la Primărie, pentru a-i sărbători pe cei doi miri şi de această dată totul se desfăşoară cu muzică şi joc. Ciuperca din centru comunei, construită special pentru aceste evenimente, devine la asemenea evenimente neîncăpătoare. După starea civilă şi cununia religioasă urmează, aşa cum le stă bine unor gazde înstărite, aşa-numita „masa mare”, mai bine zis masa miresei, după care partea modernă a evenimentului, petrecerea, îşi spune ultimul cuvânt.

Mirii de aici îmbracă, înainte de nuntă cu circa o săptămână, hainele oşeneşti, mireasa - cununa şi mirele - “ueşoiul“. Merg la biserică împreună cu alaiul, fete şi băieţi, de asemenea, în haine oşeneşti, după care cheamă la nuntă. Apoi, cam acelaşi ritual are loc în ziua nunţii, acasă la mireasă.

Un alt obicei traditional este împodobitul steagului de stegari şi găteala miresei. Reprezintă momentele cu cele mai pregnante caracteristici de despărţire, precum şi acel ultim dans al miresei cu fetele din sat, un dans în cerc, însotit de cântece speciale, sau acel ultim dans al mirelui în roata feciorilor, acompaniat de "ceteră" şi "zongora", de "tâpurituri" şi "strigăte. 

Păstrători ai unor valori etno-culturale autentice, oşenii au reuşit să transmită din generaţie în generaţie ceea ce are mai de preţ un popor: limba, portul şi datinile strămoşeşti. Ţara Oaşului a devenit celebră prin portul popular, prin arta, muzica şi dansul specific oşenesc.

Vă mai recomandăm

FOTO Certeze, cea mai frumoasă şi bogată comună din România. Locul în care cel mai amărât om era primarul

Mătuşa Floarea, un tezaur uman viu al României: face haine tradiţionale şi tămăduieşte după reţete moştenite din străbuni

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor