Revelion 2016. Cine le cântă sătmărenilor în noaptea dintre ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacol de artificii la miezul nopţii. foto: Dana Mihai

Sătmărenii sunt invitaţi de autorităţi să îşi petreacă noaptea dintre ani în Piaţa 25 Octombrie, acolo unde va fi amplasată o scenă pe care va urca Puya, preferat mai ales de publicul tânăr. La miezul nopţii va avea loc şi tradiţionalul spectacol de artificii.

Ca în fiecare an autorităţile le oferă o alternativă de petrecere a Revelionului celor care nu au mers în staţiunile montane sau nu au ales un resaurant din municipiu, invitându-i pe sătmărenii să vină în Piaţa 25 Octombrie acolo unde vor concerta artişti precum Tabani Istvan şi Puya. Organizatori sunt ca în fiecare an, în colaborare, Consiliul Judeţean şi Primăria Satu Mare. Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, dar şi primarul Dorel Coica susţin că acest spectacol este organizat pentru sătmărenii care nu au posibilitatea de a merge la restaurant în noaptea de la cumpăna dintre ani. “Ne-am gândit şi la cei care nu au posibilitatea de a-şi petrece Noaptea de Revelion într-un restaurant. Aşa că am decis, împreună cu colegii de la Consiliul Judeţean, să organizăm acest spectacol”, a precizat Dorel Coica.

Programul va începe în jurul orei 21.30 cu o paradă a DJ-ilor sătmăreni, iar  spectacolul va fi  încheiat de artistul Puya. La ora 24.00, la cumpăna dintre ani, sătmărenii vor avea parte şi de un frumos foc de artificii. “De 1 Decembrie nu am organizat un foc de artificii din respect pentru victimele din Clubul Colectiv. Acum, de Revelion, vom avea un astfel de moment”, a precizat Adrian Ştef. Spre deosebire de anul trecut, spectacolul de anul acesta nu pare destul de atractiv şi pentru cei de vârsta a doua sau pentru cei mai romantici dintre sătmăreni.  Anul trecut, programul a fost mai diversificat, dedicat inclusiv sătmărenilor care iubesc muzica populară. În noaptea dintre anii 2014-2015 pe scena din Satu Mare a urcat interpretul de muzică populară Aurel Tămaş, iar seara a fost încheiată de membrii trupei Bosquito. 

Anul acesta cel care va încheia recitalul va fi Puya, pe numele lui Dragos Gardescu care a mai fost invitat de conducerea Consiliului Judeţean în 2013 la Zilele Judeţului, când  a făcut show sâmbătă, pe scena principală. Artistul şi-a bucurat fanii cu cele mai cunoscute piese ale sale şi a încins atmosfera în Piaţa 25 Octombrie, fiind prezenţi în faţa scenei mai ales tinerii care îi cunoaşteau din memorie piesele.  Puya a mai fost anul acesta, în august în Negreşti-Oaş, iar până în prezent pe pagina de socializare are peste 540 de mii de fani care îi urmăresc activitatea.  

Vă mai recomandăm:

Gaşca de Acasă concertează în noaptea de Anul Nou la Baia Mare

Revelion 2016 în stradă la Cluj-Napoca: de la „The Asteroid Galaxy Tour”, la „Viţa de Vie”

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cu cea mai spectaculoasă tiară a ei! Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat de la Windsor, alături de William
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte