REPARTIZARE LICEU 2014 Topul liceelor după ultimele medii de admitere. Eminescu, pe primul loc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
EDU.RO a publicat rezultatele după repartizarea computerizată cu o zi mai devreme decât prevedea calendarul Ministerului Educaţiei        FOTO  arhivă

Ministerul Educaţiei Naţionale a finalizat prima etapă a repartizării computerizate în unităţile de învăţământ liceal a absolvenţilor de clasa a VIII-a. Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” s-a clasat pe primul loc în topul liceelor din Satu Mare, cu cele mai mari medii de admitere, urmat de „Ioan Slavici”.

EDU.RO a publicat rezultatele după repartizarea computerizată cu o zi mai devreme decât prevedea calendarul Ministerului Educaţiei. Rezultatele vor fi afişate şi la şcolile de provenienţă ale elevilor.

Au fost completate 2.059.366 de opţiuni de înscriere în unităţi şcolare, ceea ce reprezintă, în medie, 16 opţiuni pentru fiecare elev în parte. La nivelul judeţúlui Satu Mare, din totalul de 2.327 candidaţi înscrişi, au fost prezenţi 2.208, din care sunt reuşiţi 1.395, în procent de 63,18%.

Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” s-a clasat pe primul loc în topul liceelor din Satu Mare, cu cele mai mari medii de admitere, urmat de „Ioan Slavici”.

În etape speciale premergătoare repartizării computerizate, 15.405 elevi au fost admişi în învăţământul profesional, 12.258 elevi au fost admişi la specializări vocaţionale, din care 360 în învăţământul militar, 1.851 de elevi au intrat pe locurile rezervate rromilor, iar alţi 639 de elevi au fost distribuiţi în învăţământul special.

Pe intervale de medii de admitere, situaţia se prezintă astfel: medii de 10 - 87, medii între 9 şi 10 - 19.728, medii între 8 şi 9 - 27.069, medii între 7 şi 8 - 25.527, medii între 6 şi 7 - 22.776,  medii între 5 şi 6 - 17.731, medii mai mari de 5 - 15.791.

Evaluarea Naţională a contat în proporţie de 75% la admitere.

Media de admitere anul acesta este media aritmetică între media de la Evaluarea Naţională (75%) şi media celor patru ani de gimnaziu (25%). 

Elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională sau a căror medie de admitere este sub 5 participă şi ei la repartizarea computerizată. Potrivit Legii Educaţiei Naţionale, învăţământul obligatoriu este de 11 ani. Învăţământul obligatoriu presupune parcurgerea următoarelor cicluri: primar (clasa pregătitoare şi clasele I -IV), gimnazial (clasele V- VIII) şi liceal (clasele IX - X).

Pentru ca toţi elevii nerepartizaţi în prima etapă să poată fi distribuiţi în data de 24 iulie, aceştia trebuie să completeze fişele cu opţiuni în perioada 16 - 21 iulie.

Elevii pot consulta datele referitoare la distribuirea lor în licee pe site-ul admitere.edu.ro, unde datele au fost publicate începând cu ora 15.00.


BAC 2014 Absolvenţii de liceu vor primi adeverinţe valabile 12 luni în locul diplomelor de Bac. Pricopie: "Acestea pot fi folosite atât în ţară cât şi în străinătate"

REPARTIZARE LICEU 2014 În total, 82 de elevi au media de admitere 10 la liceu. Lista completă pe EDU.RO

Evaluarea Naţională 2014, procentul mediilor peste 5 a crescut cu 0,34% după soluţionarea contestaţiilor de la 70,78% la 71,12%

ADMITERE LICEU 2014 Asediul elevilor de nota 10 din provincie asupra Capitalei. Cum este influenţată bătălia pentru liceele de top bucureştene

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța