RAR Satu Mare solicită ajutor pentru depistarea service-urilor auto ilegale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
RAR Satu Mare vrea să oprească fenomenul dezmembrărilor auto fără autorizaţii - foto:obiectiv-sm.ro

La un prim control s-au depistat aproximativ 50 de operatori economici în domeniul service-urilor auto şi a dezmembrărilor auto, care nu aveau avizele necesare funcţionării.

Conducerea Registrului Auto Român, prin directorul filiale sătmărene, Cristinel Darie, afost prezent la şedinţa Colegiului Prefectural, de luni, 29 mai, de la Instituţia Prefectului Satu Mare. În cadrul punctului care i-a revenit, directorul a prezentat o statistică a Registrului Auto Român cu privire la siguranţa rutieră şi numărul de accidente grave şi mortale pe care România le înregistrează. Acestea sunt cu mult peste media europeană în condiţiile în care numărul de maşini este mult mai mic decât în celelalte ţări.

Unul dintre punctele atinse în prezentare a fost cel al agenţilor economici care au dreptul să intervină cu lucrări de reparaţii asupra autoturismelor. Aceştia au nevoie de o autorizare din partea RAR pentru a-şi desfăşura activitatea. În judeţul Satu Mare sunt înregistraţi 186 de operatori economici cu activitate de service auto, 20 staţii ITP,  şi 19 operatori care dezmembrează maşini.

Marea problemă se pune în ceea ce îi priveşte pe cei care fac această activitate fără acte în regulă. RAR Satu Mare solicită ajutor din partea celorlalte instituţii cu abilităţi de control pentru a-i depista pe aceştia, ei reprezentând un pericol pentru siguranţa rutieră.

„În urma controalelor efectuate de Departamentul de Supraveghere Piaţă din cadrul RAR au fost identificaţi 46 de operatori economici neautorizaţi sau persoane fizice care desfăşoară activităţi de raparaţii şi întreţinere auto şi oparatori care dezmembrează vehicule rutiere.

Având în vedere autoritatea de care dispuneţi, în sprijinul drepturilor şi intereselor cetăţenilor, solicităm sprijinul pentru identificarea persoanelor fizice neautorizate şi neînregistrate fiscal şi a operatorilor economici care nu respectă prevederile legale din domeniul auto, contribuind la asigurarea legalităţii desfăşurării activităţilor cu impact în securitatea rutieră.”, este solicitarea directorului Cristinel Darie.

Astfel se doreşte mobilizarea celor de la Finanţele Publice, Protecţia Consumatorilor, ITM, Garda de Mediu, şi Instituţia Prefectului pentru a constitui o echipă de lucru mixtă care să intervină pentru stoparea acestui fenomen care pune în pericol securitatea rutieră.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos