Programul naţional de protecţie socială „Bani de liceu” se va derula şi anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul şcolar 2014-2015, Ministerul Educaţiei Naţionale va continua derularea Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”, conform legislaţiei în vigoare.

Beneficiari ai Programului naţional de protecţie socială ”Bani de liceu” sunt elevii care urmează la cursuri de zi liceul şi se află în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii cererii este de maximum 150 lei, precum şi elevii care beneficiază de o măsură de protecţie ori aflaţi sub tutelă sau curatelă, în cazul respectării condiţiei de venit. La stabilirea venitului brut pe membru de familie se iau în calcul veniturile cu caracter permanent: salarii, venituri din activităţi independente, pensia alimentară, pensia, pensia de urmaş, chirii, dividende, alocaţia de plasament, tichetele de masă.

Sprijinul financiar prevăzut în cadrul Programului naţional de protecţie socială ”Bani de liceu” se acordă pe perioada cursurilor şcolare, inclusiv pe timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă şi pe perioada practicii în producţie. Cuantumul sprijinului financiar lunar este de 180 lei.

Fondurile pentru finanţarea programului se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale. Acordarea sprijinului financiar în cadrul programului se face în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, cu încadrarea în fondurile aprobate cu această destinaţie Ministerului Educaţiei Naţionale.

Pentru obţinerea sprijinului financiar, beneficiarii depun la unitatea de învăţământ, la care este înscris elevul, o cerere tip însoţită de documentele privind veniturile membrilor familiei.

Sprijinul financiar se sistează în următoarele situaţii: elevul absentează nejustificat minimum 20 de ore, la diferite discipline de învăţământ, elevul a fost eliminat de la cursuri pe o perioadă de 3-5 zile, conform prevederilor din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, elevul a obţinut sub nota 7 la purtare, elevul nu mai frecventează cursurile unităţii de învăţământ sau a fost exmatriculat.

Calendarul de desfăşurare a Programului naţional

Depunerea cererilor: 15 septembrie – 1 octombrie

Efectuarea anchetelor sociale şi evaluarea eligibilităţii cererilor depuse :1 octombrie – 23 octombrie

Centralizarea cererilor, prin intermediul portalului dedicat :1 octombrie – 27 octombrie

Afişarea pe internet a listei beneficiarilor : 28 octombrie

Depunerea contestaţiilor – 28 octombrie:  2 noiembrie

Rezolvarea contestaţiilor – 2 noiembrie: 6 noiembrie

Vă recomandăm şi

Maratonul Olteniei, evenimentul CEZ România care le-a ajutat pe două tinere să meargă la liceu

Cel mai bun liceu din Slatina îşi sporeşte “zestrea” imobiliară

16 milioane de lei, bani europeni pentru modernizarea singurei ferme didactice din Teleorman

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut