Primarul care s-a rugat în stradă cu localnicii, cercetat penal. Ce au găsit procurorii printre cetăţenii ieşiţi în grup din case

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În loc să-i trimită pe romi la casele lor, primarul comunei sătmărene Acâş, Tiberiu Balog a petrecut cu ei

Primarul comunei sătmărene Acâş s-a ales cu dosar penal după ce a participat duminică, 12 aprilie, la o seară de rugăciune în cartierul de romi din localitate, poliţiştii descoperind că la adunarea desfăşurată în stradă a fost şi o persoană faţă de care se dispusese măsura izolării la domiciliu.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, atât primarul cât şi persoana care a ignorat măsura izolării la domiciliu în contextul pandemiei de coronavirus sunt anchetaţi de procurorii din Carei pentru zădărnicirea combaterii bolilor. 

Potrivit informării, cercetările au pornit ca urmare a unei sesizări din oficiu a poliţiştilor de la Postul de Poliţie Acâş care au stabilit că edilul comunei Acâş, Tiberiu Balog, a fost prezent duminică seara în cartierul de romi unde a avut loc o adunare de aproximativ 30 de persoane şi a petrecut cu aceştia "deşi avea obligaţia de a impune respectarea restricţiilor de adunare conform ordonanţei militare emise de Ministerul Afacerilor Interne, rerespectând astfel măsurile privitoare la prevenirea şi combaterea bolilor infectocontagioase". 

Totodată, au arătat procurorii, la aceeaşi adunare a fost şi un bărbat "faţă de care s-a dispus măsura izolării la domiciliu în contextul pandemiei de coronavirus, nerespectând astfel această măsură". 

Urmărirea penală în dosar este efectuată de poliţiştii judiciar din cadrul Pstului Comunal de Poliţie Acâş, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei. 

Aşa cum a scris Adevărul, zeci de persoane, copii şi adulţi au ieşit în stradă la sfârşitul săptămânii trecute în colonia de romi din comuna Acâş, la o rugăciune la care a participat până şi primarul localităţii, edilul susţinând, senin, că "asta e la modă la ţigani, asta-i stilul lor de viaţă", şi că "oamenii nu au făcut niciun rău". 

Povestea a ieşit la iveală după ce unul dintre participanţi a intrat "live" pe facebook, filmând paranghelia aşa - zis creştină, la care unii dintre participanţi apar că s-au cinstit şi cu alcool. 

"Doar s-au rugat la Dumnezeu. Dacă asta e o greşeală, eu suport consecinţele pentru toţi, în numele tuturor. Să fim condamnaţi cu toţii, mergem la puşcărie cu toţii. Că am cântat cu ei şi am zis un Tatăl Nostru, n-am făcut mare lucru", a declarat, pentru adevarul.ro, primarul comunei Acâş.

Cert este că, o zi mai târziu, poliţiştii au declanşat cercetările în caz, identificându-i pe participanţi, unii dintre ei alegându-se cu amenzi usturătoare, între 2.000 şi 3.000 lei. 

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026