Primăria Satu Mare doreşte să îşi înfiinţeze propria societate comercială care să se ocupe de asfaltări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din cauza contestaţiilor la licitaţii în acest moment în Satu Mare nu se pot realiza nici un fel de lucrări la infrastructura rutieră. Pentru a evita astfel de situaţii pe viitor, primăria urmăreşte înfiinţarea unei societăţi comerciale cu acest domeniu de activitate.

Satu Mare ca municipiu are în acest moment o problem din punct de vedere al infrastructurii rutiere, atât că nu se ridică la nivelul dorit de către sătmăreni şi necesar lor, dar nu poate fi nici întreţinută. Astda datorită contestaţiilor care blochează licitaţia pentru atribuirea contractului de lucrări publice de mai bine de jumătate de an şi nici în următoarea jumătate nu există prea multe speranţe să se resolve problema. În aceste condiţii în Satu Mare nu există o firmă care din punct de vedere legal să poată să astepte eventual gropi, pentru că legea nu permite primăriei să încredinţeze direct alte contracte.

Noua conducere a municipiului caută soluţii în acest sens, iar una dintre acestea, care pare să fie cea mai viabilă, a fost prezentată de viceprimarul Adrian Albu.

„Avem în vedere înfiinţarea unei societăţi unde primăria să fie acţionar majoritar, care să se ocupe de astfel de lucrări. Lucrări mici, de întreţinere, nu lucrările de investiţii acelea mari. Este ciudat că într-o lume a descentralizării noi facem exact invers, dar nu avem alte soluţii. Asta ca să nu mai avem situaţii să nu putem să facem nici o lucrare deşi avem banii în buzunar”, explică Adrian Albu.

Societatea comercială care ar urma să fie înfiinţată de primărie ar face lucrările minore din municipiu, fiind o alternativă pentru alte situaţii în care licitaţiile ar fi blocate, astfel încât sătmărenii să nu aibă parte de şantiere deschise şi abandonate, cum e cazul parcărilor din Micro 17, Carpaţi I şi II

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Zodiile care încep luna aprilie cu dreptul. Au noroc cu carul și dorințele li se împlinesc una câte una
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Holograf a dezvăluit cauza morții lui Mugurel Vrabete. Motivul pentru care basistul trupei a încetat din viață: „Vine o zi… Și astăzi a venit o zi dureroasă”
Doliu în muzica românească. Basistul trupei Holograf, Iulian Mugurel Vrabete, a murit înainte cu câteva zile de concertul „Am rămas doar noi”
Doi „dependenți de sex în serie”! Cine era „cel mai pervers în dormitor” - Andrew sau Epstein? Practicile sexuale ale unuia puteau fi fatale
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate