Povestea salcâmului japonez „împletit“ de la Satu Mare. Cum a creat un evreu copacul considerat o raritate în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tulpina şi crengile copacului sunt împletite - foto: Adrian Caraba

Copacul împletit este un salcâm japonez pe care cel care l-a sădit, un evreu, l-a „înnodat“ de când era doar mlădiţe.

În municipiul Satu Mare există un copac „împletit“, pe Bulevardul Transilvania, lângă Palatul Administrativ.

Copacul are peste 80 de ani, fiind „creaţia“ unui evreu care a locuit cândva în cartierul evreiesc care se întindea în acea zonă. Acesta ar fi fost un împătimit al botanicii, acesta fiind ultimul copac care a supravieţuit din grădina sa, atunci când cartierul a fost dărâmat pentru a se construi centrul oraşului.

„În zona aceea înainte era cartierul negustorilor evrei, care erau mai înstăriţi. Unul dintre ei, cel care a creat acest copac, a fost foarte pasionat de botanică. Avea o grădină întreagă acolo, dar doar acest arbore a supravieţuit. În` 44 evreii au fost duşi la Auschwitz şi casele lor au fost ocupate de alţii, iar în `70 tot cartierul s-a dărâmat, atunci când s-a construit centrul nou. Se pare că arhitectul Nicolae Porumbescu, atunci când a proiectat centrul nou, a ocrotit acest copac, fiind undeva în colţul grădinii evreului”, afirmă directorul Muzeului Judeţean, Felician Pop.

Copacul împletit are o formă ciudată, nemaiîntâlnită la alţi arbori FOTO Adrian Caraba

Un astfel de copac nu mai există, cel puţin cei din domeniu nu mai ştiu de existenţa nici unui astfel de exemplar, asta pentru că el a fost creat de imaginaţia şi dorinţa de a experimenta a evreului care l-a sădit şi care l-a modelat de-a lungul mai multor ani.

„Evreul care a sădit acest salcâm japonez a fost foarte împătimit de ceea ce făcea şi probabil a vrut să creeze ceva unic. Copacul are acum 80 de ani şi a crescut aşa împletit pentru că atunci când avea doar mlădiţe, cel care îl îngrijea a legat între ele mlădiţele care aşa au crescut şi s-au întărit, devenind crengi” , explică Felician Pop.

Oamenii trec zilnic pe lângă el, dar puţini îi cunosc povestea - foto: Adrian Caraba

Copacul a ajuns punct de atracţie pentru cei noi în oraş, delegaţii oficiale sau doar prieteni aflaţi în vizită fiind duşi să vadă ciudăţenia sau minunăţia de copac, în funcţie de gusturile fiecăruia. Unicitatea sa şi povestea sa au fost apreciate de cei care au condus soarta urbei de-a lungul anilor, aşa că a fost luat în protecţie, fiind declarat monument al naturii. Acesta este protejat şi fizic de un gard de fier, pentru ca oamenii cu rea intenţie să nu poată să îl distrugă.

„Special de salcâm japonez nu este una rară, chiar mai sunt multe exemplare de acest gen în Satu Mare, dar pe acesta în face rar forma crengilor. Pentru că nu e o specie rară nici nu este plantă protejată ci doar acest copac este monument de interes naţional prin decizia Consiliului Judeţean numărul patru din 1995. Nu ştim dacă asupra copacului s-a intervenit doar fizic la împletirea crengilor sau s-a modificat ceva la genetica sa pentru a avea această formă”, afirmă Ioan Man, specialist în cadrul APM Satu Mare.

Oamenii care trec pe lângă acest copac zi de zi nu îi ştiu povestea, aceştia privind doar ciudat la copac, fără să ştie de unde i se trage forma, limitându-se să îl caracterizeze drept „interesant”, recunoscând că nu ştiu nimic de istoria lui. 

Mai multe pentru tine:
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete