Poliţiştii gropilor au intrat în acţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brigada pensionarilor ingineri au ieşit astăzi pe teren

Înarmaţi cu legitimaţii de supervizori, aparate de fotografiat şi o cu o minimă documentare, pensionarii au făcut azi „vizite de lucru“ pe şantiere. Pensionarii sătmăreni au ieşit azi în stradă. Însă nu pentru a protesta cu privire la pensii sau medicamente, ci pentru verifica dacă drumarii îşi fac sau nu treaba.



Înarmaţi cu aparate de fotografiat, cu legitimaţii de supervizori şi cu multă răbdare, pensionarii sătmăreni, înscrişi în programul de voluntariat, şi-au început săptămâna aceasta munca de teren. De la prima oră, o echipă formată din patru vârstnici a ajuns pe strada Gavril Lazăr de Purcărete, unde firma de asfaltări Alfa Rom a început lucrările.



Bătrânii au venit cu lecţiile pregătite şi sunt decişi să supravegheze atent toate mişcările făcute de muncitori. „Deocamdată fac decapajul asfaltului. Toate etapele sunt foarte importante. Groapa sau porţiunea ce urmează să fie asfaltată trebuie să aibă o formă regulată, mai apoi impurităţile trebuiesc pulverizate, iar amorsarea, respectiv turnarea emulsiei, trebuie făcută corespunzător, pentru etapa finală de turnare a materialului“, explică Gyorgy Gavril, de 66 de ani, unul dintre supervizori, procedeul de lucru.

În timp ce unii analizează lucrările din teren, alţii fac fotografii şi, la sfârşitul zilei, vor întocmi un raport. Gavril Gyorgy nu este la prima experienţă de acest gen. Zilele trecute s-a aflat pe strada Golescu, iar raportul făcut acolo l-a predat deja autorităţilor locale. „Nu au fost constatate nereguli majore, mai ales că, la faţa locului am făcut anumite sugestii, iar simpla noastră prezenţă se pare că are un efect pozitiv asupra muncitorilor care lucrează mai cu spor când sunt supravegheaţi“, mai spune Gavril Gyorgy.

S-au împărţit în echipe

Pensionarii şi-au luat în serios activitatea şi s-au împărţit în echipe, care iau la rând şantierele din oraş. „Ne-am împărţit zonele, suntem patru echipe de câte 2-3 pensionari ingineri, sub coordonarea inginerului-şef Gyorgy Gavril. El a lucrat în domeniu la Consiliul Judeţean şi ne coordonează. Împreună cu colegul meu Radu Biga, avem astăzi de mers pe patru străzi. Facem poze şi vedem dacă se respectă toate etapele lucrărilor“, spune Gheorghe Vălean (58 de ani), unul dintre supervizori.

Reprezentanţii furnizorilor de utilităţi, prezenţi pe şantier, par încântaţi de prezenţa supervizorilor. „Este foarte bine că sunt şi dânşii aici. Noi avem probleme permanent cu drumarii care asfaltează scurgerile şi chiar gurile de canal. Dacă sunt pe teren şi echipe ale pensionarilor poate nu vom avea astfel de incidente“, afirmă Tănase Soloneanu, reprezentant Apaserv.


„Săptămâna aceasta au început lucrările de plombare pe două loturi a câte nouă străzi, este vorba de contractul Alfa Rom, dar şi pe alte 12 străzi din oraş, demarate de Inspet Ploieşti, cea care reface zonele afectate de înlocuirea conductelor şi branşamentelor de gaz. Pensionarii voluntari vor superviza toate aceste lucrări“, spune Toader Stâncel, managerul de proiect din cadrul Primăriei Satu Mare.


Contract cu Primăria
Primarul Iuliu Ilyes a semnat în data de 17 februarie un contract de colaborare pe bază de voluntariat cu Asociaţia Pensionarilor din Satu Mare. Potrivit acestuia, pensionarii primesc legitimaţii şi devin supervizori pe toate şantierele de asfaltare din municipiu. Acţiunile de supervizare sunt coordonate de un pensionar inginer. De asemenea, pensionarii vor urmări şi lucrările de salubrizare efectuate de societatea locală Florisal.

Mai multe pentru tine:
Fructele pe care nutriționiștii le recomandă în luna ianuarie. Au proprietăți antiinflamatoare puternice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Celebrități pe care le-am pierdut în 2025. A fost un an negru la Hollywood!
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Kate n-ar fi avut de fapt cancer? După ce fanii au depistat o cicatrice suspectă pe chipul Prințesei, valuri de teorii s-au iscat
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice