Podarul tras la mal de inspectorii ANAF: „Am vorbit cu un avocat, îi dăm în judecată şi câştigăm“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adrian Caraba

Podarul din comuna Pomi (Satu Mare), care se ocupa de trecerea cu bacul peste râul Someş, între judeţele Satu Mare şi Maramureş, a fost amendat săptămâna trecută cu 6.250 de lei de către inspectorii ANAF pentru că nu avea casă de marcat.

Ioan Coţ, care facilitează de 30 de ani trecerea peste Someş în zonă, tăia trecătorilor bonuri, dar lipsa casei de marcat i-a adus amenda. Bărbatul şi-a oprit momentat activitatea, paralizând practic circulaţia în dreptul localităţii Pomi, şi ameninţă ANAF-ul cu un proces. Cu toate astea, între timp şi-a comandat şi casă de marcat.  

„O zis că vine şeful lor să stăm de vorbă, apoi io sper să ajungă. Aşa a zis şi la televizor, că vine“, a afirmat Ioan Coţ luni după-masa. Dar sătmăreanul l-a aşteptat în zadar pe reprezentantul ANAF, care nu a mai ajuns luni la Pomi. Poliţia comunei chemase chiar întăriri de la judeţ pentru a face faţă unei eventuale revolte a oamenilor faţă de reprezentantul ANAF, pe care îl acuză de abuz.

„Apoi eu treceam zilnic. Dacă aveam o comandă în Seini, una-două mergeam la bac, că îmi e aproape, şi mergeam dincolo. Sau clienţi din Seini mă sunau dacă am să le vând ceva şi, dacă le ziceam că am, una-două treceau cu bacul până la mine. Acum să fac 70 de km prin Baia Mare nu e prea rentabil“, afirmă Terezia Şimon, producător de pâine din comuna Pomi.

Ceea ce îşi doreşte Ioan Coţ acum cel mai mult este să poată repune bacul pe Someş, iar mai apoi nu s-ar supăra dacă cineva i-ar da şi banii înapoi. „Am vorbit cu un avocat, a zis să plătesc şi apoi să îi dăm în judecată, că îi câştigăm. Nu mi-or da banii în mână înapoi, dar măcar o să-mi scadă din impozit“, spune Coţ.

Bărbatul a intuit încă din 1985 că autorităţile nu se vor mişca prea repede pentru a uni printr-un pod judeţele Satu Mare şi Maramureş, aşa că şi-a făcut o afacere cu un bac care trece din comuna Pomi, judeţul Satu Mare, în oraşul Seini, judeţul Maramureş. Turişti, maşini comerciale, oameni în drum spre lucru, tractoare pregătite de mers pe câmp, toate treceau pe la Ioan Coţ zi de zi, pentru a ajunge de un mal pe altul. Toată treaba s-a desfăşurat fără prea mari emoţii peste 30 de ani, asta până săptămâna trecută, când reprezentanţii ANAF l-au căutat iniţial la sediul social al firmei, în Baia Mare. Cum nu l-au găsit acasă, i-au făcut o vizită pe teren.

„Aici l-au găsit pe omul pe care îl aveam aici. De unde să ştie ăla cine vine. Când o veni l-o aflat cu bonuri în regulă, nici nu o zâs că nu. Apoi ne-o făcut încheierea bonurilor, ne-o confiscat banii ce i-am făcut în ziua aia şi o zâs că nu îs bune bonurile, că trebe casă de marcat, după 32 de ani. Apoi aici nu îs condiţii de casă de marcat, ei zâc că este pe baterie, acumulator pe şase ore şi eu lucru non-stop. Ce-oi face cu aia?“, afirmă Ioan Coţ.

Inspectorii au rămas pe malul greşit

Nervos, Ioan Coţ a rugat doi vecini să-l ajute cu două tractoare de pe câmp şi a tras bacul afară, iar inspectorii ANAF au rămas blocaţi pe malul greşit. Aceştia au fost nevoiţi să facă un ocol de 70 de km pentru a ajunge la destinaţie.

„Pe aici trebuiau să treacă peste 80 de maşini de teren. Ei sunt la un concurs, veniţi de prin Austria, Elveţia, Anglia şi alte ţări, au camere de filmat la bord şi filmările acelea le dau televiziunilor din ţările lor şi astfel promovează diferite trasee din România în ţările din care sunt ei“, afirmă un domn care este angajat al unei firme ce organiza un traseu off-road care avea pe parcursul său şi o trecere cu bacul. Toate aceste maşini au campat duminică noaptea pe câmpul de lângă bacul lui Ioan Coţ şi luni au făcut cale întoarsă. Preţul pentru trecerea bacului în zonă era de 10 lei pentru maşinile mici şi 15 lei pentru tractoare.

CITIŢI ŞI

Ce au păţit inspectorii ANAF Oradea care au blocat un podar. Reacţia bătrânului: „Vedeţi drumeagu’ ăla prin tufişuri? Drum bun!“

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile