PNL a anunţat candidaţii din Satu Mare pentru alegerile locale: "După alegeri, în consiliile locale şi judeţene este posibil să facem alianţe, dar înainte de alegeri în niciun caz"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alina Gorgiu şi Vasile Blaga au fost prezenţi azi la Satu Mare unde s-au întâlnit cu membrii partidului în vederea pregătirii campaniei electorale pentru alegerile locale, dar şi pentru a valida candidaţii care intră în cursa electorală de la nivel local. Alina Gorgiu a afirmat în cadrul întâlnirii că la nivelul judeţului nu se vor face alianţe electorale.

Vasile Blaga şi Alina Gorghiu se află într-un tur prin ţară pentru a-şi lansa în precampanie candidaţii. Ieri s-au aflat în judeţul Bihor, iar azi în judeţului Satu Mare, iar de aici vor pleca în Cluj, unde se vor întâlni mâine, cu membrii PNL de acolo.  "Mă bucur şi eu că aici candidăm cu doi oameni tineri, dar cu experienţă politică, cu experienţă administrativă, şi cred care vor avea succes pentru că potenţial electoral de dreapta Satu Mare are şi acest lucru s-a văzut la alegerile prezidenţiale”, a declarat în faţa jurnaliştilor Alina Gorgiu. PNL are validaţi candidaţi pentru primăriile din 30 de oraşe şi comune din judeţul Satu Mare, din totalul celor 65. Referitor la semnarea unor alianţe cu alte formaţiuni politice, Alina Gorghiu spune că PNL are candidaţi proprii şi nu va face alianţe cu nicio altă formaţiune politică.

„După alegeri, în consiliile locale şi judeţene este posibil să facem alianţe, dar înainte de alegeri în niciun caz”, a spus liderul liberal.

De asemnea pe site-ul PNL Satu Mare, deputatul PNL Andreea Paul a postat o mică descriere a câtorva dintre candidaţii propuşi, Andreea Paul referindu-se şi la faptul că cei nominalizaţi sunt cea mai bună alegere a PNL:

" Că sătmărenii sunt oameni vrednici nu mai trebuie spus. Face deja parte din definiţie. Că PNL Satu Mare îşi alege oameni capabili să reprezinte interesele comunităţii şi ale cetăţenilor a fost demonstrat încă dinainte de adoptarea criteriilor de integritate. Indiferent că sunt la prima experienţă în poziţia de candidat la alegerile locale sau că au mai avut mandate în administraţia locală, aceştia au demonstrat că merită nominalizarea făcută de PNL", a menţionat deputatul.

Printre cadidaţii validaţi azi se numără copreşedintele filialei judeţene, Adrian Cozma, în Carei Ilie Ciută, în Tăşnad Grieb Csaba, la Livada Lola Ovidiu Aurel, iar la Ardud , actualul primar al oraşului Ovidiu Duma.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete