Patru români condamnaţi la închisoare în Marea Britanie pentru fraude bancare de 16 milioane lire sterline

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru români  au fost condamnaţi de un tribunal din Londra, la pedepse cuprinse între un an şi 11 luni şi cinci ani şi trei luni închisoare după ce au efectuat fraude bancare estimate la 16 milioane de lire sterline.

Cei patru români condamnaţi la pedepse cuprinse între un an şi şapte luni şi cinci ani şi trei luni închisoare pentru fraude bancare care au afectat peste 60.000 de clienţi din Marea Britanie şi din alte ţări sunt trei bărbaţi şi o femeie.

Românii au pus camere de filmat în aproprierea unor bancomate din Marea Britanie, astfel încât să poată copia numărul personal de identificare, scrie standard.co.uk. Potrivit autorităţilor britanice, banda detinea ateliere în nordul Londrei şi avea un program zilnic bine stabilit de muncă, scrie Daily Mail.

Până să fie prinşi, ei furaseră în jur de 160.000 de lire sterline, trimiţând sumele în Italia, Columbia, Romania şi Panama, şi aveau carduri clonate în valoare de 16 milioane de lire sterline.

Percheziţiile poliţiei la domicilile lui doi dintre membri reţelei au dus la descoperirea unor adevărate fabrici, înţesate cu aparatură necesara clonării cardurilor şi a camerelor spion. Multe din cardurile furate aveau scris PIN-ul pe spate cu marker negru, pentru a fi mai usor de folosit de către membrii grupului.

Procurorul Catherine Pattison a precizat pentru standard.co.uk că 60.559 de carduri au fost compromise de această grupare, dintre care 36.000 aparţinând clienţilor din Marea Britanie. Grupul a fost destructurat în decembrie anul trecut de poliţiştii din Marea Britanie, în colaborare cu cei din România.

Grupul a fost anihilat în cele din urma în luna decembrie 2013, când colaborarea dintre Poliţia Română şi o unitate specială a poliţiei britanice, sponsorizată de industria bancară pentru a se dedica acestor infractiuni, a reuşit să stopeze activitatea bandei.

Vă recomandăm şi

13 moldoveni au fost prinşi în timp ce furau date de carduri, din bancomatele din Franţa

Pedepse majorate pentru escrocii din Bârlad care cumpărau de pe internet, folosind datele bancare ale unor cetăţeni străini

Tot ce trebuie să ştiţi despre fraude bancare şi despre folosirea cardului la Campionatul Mondial din Brazilia

FOTO Geniul de după gratii: Deţinutul inventator, care i-a cucerit pe americani cu un sistem de protejare a cardurilor

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană