Ovidiu Mihiş- Chitaristul copiilor defavorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistentul social pasionat de chitară conduce filiala sătmăreană a Fundaţiei „Copiii făgăduinţei“, care are ca scop integrarea în societate a copiilor cu diferite probleme  sociale.


Ovidiu s-a născut la Oradea, oraşul unde şi-a petrecut 30 de ani din viaţă. S-a mutat la Satu Mare anul trecut, deoarece aici şi-a găsit sufletul pereche.
 „Am practicat atletismul de la 10 la 14 ani, chiar şi la nivel competiţional, atât pe plan local şi regional, cât şi naţional. Însă, ca să practici un sport la nivel profesionist costă enorm: călătoriile, echipamentele, antrenamentele..., ceea ce la un moment dat era prea mult pentru ai mei. Aşadar, după patru ani m-am lăsat. Cu toate acestea nu am putut rezista fără vreun hobby, şi am început să descopăr muzica", povesteşte Ovidiu.

A învăţat singur chitară

După o pauză de câteva luni, pe la 15 ani a început să studieze chitara, fiind autodidact mulţi ani. Abia după nouă ani de muzică, în 2003 el s-a înscris şi la cursurile de chitară clasică de la Şcoala de Arte din Oradea. "Am fost autodidact, însă mi-a lipsit teoria de la o şcoală de profil", spune el. Pe parcursul anilor Ovi a cântat şi a pus bazele în numeroase formaţii, care abordau în special stilul de rock creştin, uneori în combinaţie cu alte stiluri de muzică. Printre trupele sale se numără Salem Band, May Day, cu prima participând la numeroase concerte prin ţară, dar şi în Ungaria şi Austria.

Preocupat de problemelor copiilor

Principalele activităţi din viaţa tânărului sunt proiectele unor fundaţii ce au ca scop ajutorarea copiilor cu diferite probleme sociale. "Încă din timpul facultăţii am participat ca voluntar în diferite proiecte şi activităţi ale fundaţiei orădene "Alfa şi Omega". Anual participam la câte 3-4 serii de tabere organizate pentru copiii ce proveneau din familii defavorizate. Acest obicei l-am păstrat chiar şi acum, deşi nu mai locuiesc în Oradea. Pe lângă tabere, pe vremuri, coordonam diferite activităţi de timp liber", mai povesteşte acesta.
Din 2008, Ovidiu a fost angajat la Fundaţia "Copiii făgăduinţei". Odată cu mutarea lui la Satu Mare, el a reuşit să înfiinţeze aici o filială locală a ONG-ului. "Fundaţia are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi integrarea în societate a copiilor cu diferite probleme şi deficienţe, în special a romilor. Deocamdată avem un mic sediu şi fac mai mult muncă de teren pe la centrele sociale, însă pe viitor ne dorim dezvoltarea filialei sătmărene", mai spune el.

Întrebări şi răspunsuri:
ADS: Care este motivul pentru care copiii cu diferite probleme şi deficienţe suferă şi se rup de societate?
O.M.: Cea mai mare problemă este educaţia pe care o primesc în special de-acasă. Vorbesc aici în special de cei ce provin din familiile de romi. Din nefericire, copiii proveniţi din astfel de familii trăiesc şi sunt obişnuiţi cu un anturaj agresiv şi adoptă un comportament pe măsura a ceea ce văd şi simt în jur. Tocmai de aceea, prin această fundaţie ne dorim să-i rupem din aceste împrejurări şi să-i obişnuim să socializeze prin activităţile pe care le organizăm.

ADS: Ce fel de activităţi oferiţi acestor tineri şi ce mijloace folosiţi mai mult?
O.M.: Încercăm să organizăm cât mai multe activităţi în care să se implice mai mulţi copii. Vorbesc aici de excursii, drumeţii, jocuri interactive prin care să socializeze cu ceilalţi din jur, dar mai şi cântăm. Personal fiind pasionat de muzică foate mult, încerc să o folosesc şi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.

Ce-i place:
Îmi place să fac sport, să cânt foarte mult, atât la chitară cât şi cu vocea – sunt chiar vocalist în trupa bisericii pe care o frecventez, iar printre sporturile preferate se numără fotbalul, înotul şi ping-pong-ul.

Ce nu-i place:
Nu îmi place muzica de prost gust şi obscenă, nu-mi place nici să gătesc şi nici să dansez. Nu suport aroganţa oamenilor şi oamenii care se cred „prea tari”.


PROFIL

Născut: 15 aprilie 1980, Oradea
Familie: Căsătorit
Studii: Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Oradea

Mai multe pentru tine:
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început