O nouă campanie umanitară de amploare, pentru a face Paştele mai fericit unor copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campania a avut parte de o primă ediţie, de Crăciun, surprinzător de atractivă pentru sătmăreni, care s-au înghesuit să doneze pentru ca sărbătorile unor copii să fie mai fericite.

După un început de an greu, cu încercări şi deseori probleme, toată lumea merită ca de Paşte să aibă parte de câteva zile pline de bucurii, odihnă şi linişte sufletească. Doar că pentru multă lume acestea lipsesc tocmai pentru că de pe masa lor pascală vor lipsi cele necesare unei sărbători.

O nouă campanie umanitară a pornit de scurt timp la Satu Mare, coordonată de jurnalistul Adrian Bilanici, încurajat de succesul avut cu o campanie similară desfăşurată de Crăciun. Acesta doreşte să facă sărbătorile mai liniştite şi lipsite de griji unui număr cât mai mare de familii, în funcţie de sprijinul pe care îl va primi din partea sătmărenilor.

„Apropierea sărbătorilor pascale ne copleşeste de fiecare dată cu emoţie şi ne reaprinde dorinţa de a fi mai aproape de semenii noştri care sunt greu încarcaţi de suferinţă, neajunsuri şi sărăcie.

Un dar adevărat şi uşor de oferit e acela care vine din suflet, pe care îl oferi cu bucurie şi care, prin faptul că l-ai oferit îţi aduce împlinire şi mulţumire.

Coşul de Paşti va conţine jucarii, produse tradiţionale specifice şi necesare pe masa unei familii, alimentare neperisabile care vor face ca masa sărbătorilor pascale să fie mai bogată pentru cei care poate mulţi ani nu s-au mai putut bucura de aceste sărbători pline de emoţie şi speranţă.”, afirmă iniţiatorul campaniei. 

Cei care pot şi doresc să facă sărbătorile mai frumoase şi altor sunt rugaţisă îl contacteze pe Adrian Bilanici la numărul: 0741-399-908

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie