O băimăreancă a fost găsită moartă în camera unei pensiuni din Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carmen Oanţă a dispărut de la domiciliul din Baia Mare vineri, 5 martie

O femeie de 43 de ani din Baia Mare a fost găsită moartă în camera unei pensiuni din Satu Mare, în această dimineaţă. Una dintre angajatele pensiunii a găsit trupul neânsufleţi al femeii, în jurul orei 8.15. şi a anunţat poliţia.

O echipă de criminalişti s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări. „Din primele cercetări nu sunt suspiciuni de omor. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Judeţean pentru efectuarea autopsiei“, a declarat Camelia Borz, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

A dispărut de acasă săptămâna trecută

Carmen Monica Oanţă era dispărută încă de vineri, 5 martie, de la domiciliul său din Baia Mare. În ziua respectivă femeia a plecat jurul orei 11.00, spre zona RFN pentru a-şi achita o factură la bancă. Din acel moment, familia a pierdut orice legatură cu ea. Echipele de poliţişti au pornit în căutarea ei, scotocind zonele din jurul oraşului Baia Mare, însă nu au reuşit să dea de urma ei. Acesta mai plecase de acasă la sfârşitul anului trecut, cu maşina, însă atunci a fost găsită rătăcind pe un câmp din apropierea oraşului.

Anchetatorii încearcă acum să afle cum a ajuns băimăreanca să moară în camera din pensiunea sătmăreană.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget