Număr gratuit pentru sesizarea corupţiei din învăţământ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând de mâine, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) alocă linia TelVerde 0800801100 pentru facilitarea sesizării şi înregistrării în timp real a faptelor cu risc de vulnerabilitate la corupţie din sistemul naţional de învăţământ.

Obiectul activităţii operatorilor serviciului TelVerde îl reprezintă exclusiv înregistrarea fapteler care vizează riscuri de vulnerabilitate la corupţie sau denunţuri de fapte de corupţie din sistemul de educaţie. Informaţiile preluate vor fi prelucrate de Comisia de Etică a MECTS şi, de asemenea, vor fi puse de către respectiva comisie la dispoziţia Corpului de Control al ministrului sau a altor organisme abilitate prin lege. Introducerea serviciului TelVerde este parte integrantă a proiectului „Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare", finanţat prin Fondul Social European - Programul Operaţional „Dezvoltarea Capacităţii Administrative", având ca beneficiar Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei şi Universitatea Titu Maiorescu în calitate de parteneri.
Linia telefonică 0800801100 este gratuită şi va fi disponibilă zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00 - 19.00 (luni - joi), începând cu data de luni, 9 ianuarie 2012.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG