Mașina implicată în accidentul mortal dintre Satu Mare și Dorolț, găsită abandonată în Bratislava

0
Publicat:

Autovehiculul condus de un cetăţean slovac care ar fi accidentat mortal un bărbat pe drumul naţional DN 19A, între localităţile Satu Mare şi Dorolţ, a fost descoperit abandonat în Bratislava, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, conform Agerpres.

Mașina condusă de cetățeanul slovac care a accident mortal un bărbat a fost găsită.FOTO Shutterstock

  „Poliţiştii slovaci au identificat pe raza oraşului Bratislava autovehiculul care ar fi fost implicat în evenimentul rutier în cauză. Autovehiculul prezintă avarii ce sunt susceptibile a proveni din accident, acesta fiind găsit abandonat şi, ulterior, ridicat în vederea efectuării unei expertize criminalistice. În prezent, în urma administrării probatoriului, poliţiştii au reuşit să afle identitatea conducătorului auto implicat, iar cercetările continuă pentru depistarea acestuia", precizează IPJ Satu Mare. 

Potrivit poliţiştilor, în 7 noiembrie a.c., în jurul orei 20,30, un bărbat de 58 de ani, cetăţean slovac, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul pe direcţia de mers Satu Mare-Petea, ar fi accidentat mortal un bărbat de 43 de ani, domiciliat în localitatea Dara care, în calitate de pieton, se deplasa pe partea carosabilă. 

Ulterior, în jurul orelor 20,45, şoferul ar fi părăsit ţara prin Punctul de Trecere al Frontierei Petea, având ca posibilă destinaţie Slovacia. 

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Satu Mare au contactat autorităţile din Ungaria, Austria şi Slovacia, în vederea prinderii conducătorului auto.   

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată