Luciana Tămaș - de la „Desenul meu cât covorul” la „ready-made modificat genetic”

Pictorița de numai 18 ani are lucrări la Curtea Imperială a Japoniei, Casa Regală a Spaniei și cea a Iordaniei, regina Marii Britanii, Prinţesa Margriet a Olandei și acasă la George W. Bush.

Micuța care absolvea, la numai 8 ani, pictura, la Școala de Arte din Satu Mare, având colegi de clasă cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, a devenit un personaj complicat, care vorbește despre sinteză și sincretism la o vârstă la care alții încă încearcă să acumuleze bazele picturii. În vârstă de 18 ani, adolescenta continuă să confirme, prin talentul nativ pe care artistul Dan Perjovschi i l-a descoperit din fragedă pruncie, pe internet și i l-a descris succint, într-un mail, pe când Luciana buchisea încă alfabetul: „Mamă, ce mișto pictezi!”

„Pictez de când eram foarte mică, dar îmi amintesc faptul că <<Desenul meu cât covorul>>, o lucrare mai amplă, pe care am creat-o la vârsta de şase ani, a reprezentat trecerea de la o abordare infantilă, jucăuşă la o viziune mai elaborată – mă gândesc acum, chiar mai sofisticată. <<Desenului meu cât covorul>>  îi datorez, într-un fel, şi prietenia artistică cu Dan Perjovschi” povestește Luciana. În 2004, un fragment din lucrare a fost recompus din 72820 de piese domino şi a fost prezentat într-o emisiune franceză, „Domino Day”, care a avut o aduiență de 100 de milioane de telespectatori.

Dedicată artei trup și suflet

Până în prezent, tânăra artistă are în palmares peste 30 de expoziții, și își descrie cu modestie încercările artistice. „Încerc să inovez în sfera artelor plastice, folosindu-mi propria materie cenuşie şi folosind, de asemenea,  toate tiparele pe care lumea modernă, prin Internet, prin cărţile despre artă de bună calitate, prin filme, reportaje, reviste, prin călătorii şi prin experienţa pe care o poate oferi cunoaşterea personală a numeroşi creatori din ţară şi din afara ei, prin tabere internaţionale ş.a.m.d. le oferă. Se spune, printre profesionişti, că dintr-o expoziţie poţi învăţa cât într-un an la o facultate de arte. Eu am 23 de expoziţii personale şi încă vreo 14 de grup. Vă invit să faceţi o socoteală...” afirmă pictorița.

Pictura și faima pe care i le-au adus statutul de copil genial au purtat-o pe Luciana Tămaș în toată lumea, fiecare oraș lăsând impregnate în sufletul artistei urme adânci. „Amintiri plăcute? Veneţia, Milano, Monte Carlo, Paris, Viena, Salzburg, München, Luxemburg, Amsterdam, Haga, Rotterdam, Utrecht, Dordrecht, Leeuwarden, Nijmegen, Budapesta şi aş putea continua… Din şi prin călătorii am învăţat enorm despre lume în general şi despre lumea artei în particular – am participat la târguri de artă, simpozioane, am vizitat muzee, galerii, am întâlnit artişti internaţionali sau artişti ai străzii (ca să amintesc doar extremele), le-am vizitat atelierele, m-am confruntat cu ei, le-am explicat cum văd eu arta şi am receptat, la rându-mi, mesajul lor artistic…”      

Rugată să-și încadreze într-un curent artistic opera, Luciana a ezitat. „Despre curent… Probabil că teoreticienii viitorului îşi vor bate capul cu locul în care poate fi încadrată creaţia mea, spun asta fără urmă de orgoliu – rămâne, însă, de văzut în ce măsură aceasta chiar va însemna ceva, pentru că, nu-i aşa, timpul hotărăşte în cele din urmă care este locul unuia sau  altuia în istorie. Pe la zece ani am scris într-un text că stilul meu este niciun stil, arma mea este nicio armă, rămâne valabil” afirmă adolescenta.

Pe lângă pictură, luciana realizează şi obiecte, colaje, intervenţii în spaţiul public, instalaţii; de asemenea, desenează, scrie, traduce texte și transformă diferite obiecte luate „de-a gata”, pentru care îi place să folosească sintagma „ready-made modificat genetic”.

Întrebări și răspunsuri

ADS: Cum apreciezi intențiile Ministerului Învățământului de a desființa liceele de arte și a le păstra doar în centrele universitare?  

L.T.:Din punctul meu de vedere, condiţia artistului înseamnă acumulare în expansiune; mai apoi, sinteză. Faptul că scrie pe o bucată de carton că ai absolvit un liceu (sau chiar o facultate) de arte nu te transformă într-o conştiinţă, nu îţi dă acel ceva care nu este doar un cuvânt în dicţionar – acel ceva numit har… Nu, nu există certificate de har!… Asemenea premii nu le dau oamenii, ele vin de undeva de mai departe…  Sper că am răspuns la întrebarea dumneavoastră…

Ce-i place

„Răspunsurile gen <<bunătatea oamenilor, generozitatea lor>> conţin nuanţe de clişeu pe care încerc să le evit. Îmi place când oamenii îşi cunosc locul și nu pretind că sunt ceea ce nu sunt. Îmi place literatura rusă și opera lui Dostoievski” spune Luciana.

Ce nu-i place

„Mă deranjează cei care amestecă lucrurile, cei care tulbură, lovesc sau sparg. Poate vă veţi gândi că este impropriu să afirm toate acestea, de vreme ce îi am atât de aproape de suflet pe avangardişti, însă ei s-au limitat la a nega valorile perimate ale unei lumi, fără a fi brutali – sau, mă rog, brutalitatea lor a rămas doar în lumea ideilor…”

PROFIL

Nume: Luciana Tămaş
Vârstă: 18 ani
Studii: Liceul Teoretic German „Johann Ettinger”, clasa a XII-a
Palmares: Peste 30 de expoziții personale și de grup