„Look” nou pentru industria second-hand

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magazinele cu haine de import trimit în istorie sloganul „orice haină la un leu”. Pe fondul interesului crescut al tinerilor pentru haine de marcă noi la prețuri mici, second-handurile din Satu Mare se reprofilează pe achiziția de vestimentație din Occident.  

Patronii magazinelor second-hand se reprofilează pe clienții mai tineri, care cumpără mai mult și mai des decât vârstnicii. „Merg periodic în Austria pentru a cumpăra marfă, în special în perioada lichidărilor de stoc și mai ales la magazinele „Outlet”. Eu prefer Viena, știu că oamenii cu bani din Satu Mare merg acolo la solduri. Prețurile sunt mici, iar dacă iau cantități mai mari am niște reduceri și elimin intermediarii, care cumpără la kilogram și revând în țară, pe internet sau în depozite” explică Emanual Smecicaș (24 de ani), patronul unui magazin cu haine de import situat pe strada Vasile Lucaciu, în zona centrală a orașului. Tânărul ne-a declarat că a făcut o investiție inițială de 5000 de euro pentru a-și deschide magazinul și apreciază că deși în primele șase luni, afacerea n-a fost extrem de profitabilă, lucrurile se vor schimba. „Sunt încă nou pe piață, iar profitul trebuie reinvestit în primul an, pentru a-ți crea un stoc considerabil de marfă. Afacerea ar merge mult mai bine dacă mi-aș permite drumuri mai dese afară și dacă aș avea mai mulți bani de investit, dar n-au intrat zilele-n sac” ne-a declarat Smecicaș. 

Citiți mai multe detalii mâine dimineață în „ADEVĂRUL”

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”