La doi paşi de municipiul reşedinţă de judeţ, asfaltul din drumul judeţean se rupe cu mâna

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bucăţile de asfalt se rup cu mâna, de pe drumul aflat în garanţie - foto: obiectiv-sm.ro

Locuitorii din Baba Novac sunt revoltaţi de situaţie. Ei trec zilnic pe tronsonul de drum care se află în garanţie, dar folosesc marginea drumului şi şanţul pentru a ajunge la destinaţie.

Locuitorii din Baba Novac se plâng încontinuu de la topirea zăpezilor de calitatea proastă a drumului judeţean pe care au de circulat zilnic. La o distanţă de aproximativ 25 de km de oraş, Baba Novac ar putea reprezenta refugiul celor care s-au săturat de agitaţia oraşului şi îşi doresc să se retragă, după serviciu, într-un cămin amplasat într-un loc liniştit. Dar aproape nimeni nu ar face asta, cunoscând ce drum are de străbătut zilnic.

„Microbuze cu elevi, cu muncitori, autoturisme particulare, deja circulăm pe marginea şanţului, pentru că pe drum nu mai putem. Pur şi simplu se rupe marginea drumului. Ni se strică maşinile în gropi, eu mi-am rupt arcul de la maşină”, afirmă domnul Petrovan.

Acesta i-a solicitat prezenţa la faţa locului, pentru a lua cunoştinţă de situaţie, consilierului judeţean Adrian Cozma, care a agreat faptul că situaţia este una care nu poate fi acceptată, drumul fiind un pericol pentru cei care sunt nevoiţi să circule zilnic pe el.

„Un alt drum judeţean într-o situaţie dezastruoasă. Din păcate asta nu înseamnă România lucrului bine făcut. Trebuie să ieşim din logica asta, de lucrări pe termen scurt, de proastă calitate, care nu fac altceva decât să prăduie banii publici. Este din păcate o realitate din 2018,acest drum este un dezastru, arată realitatea a ceea ce înseamnă lucrări de proastă calitate. Un astfel de drum e un atentat la siguranţa oamenilor, pentru că astfel de şosele reprezintă pericole pentru fiecare dintre noi. ”, a afirmat Adrian Cozma.

În urma cercetărilor ulterioare, consilierul a descoperit că o parte din drum este încă în garanţie, dar starea acestuia este de fapt sub orice critică, deşi constructorul, pe foaie, a dat garanţii că el nu va avea probleme. Consilierul judeţean a acuzat pentru situaţia drumului atât executantul, care a făcut o lucrare de mântuială, dar şi pe cei care, spune el, au făcut recepţia lucrărilor, doar din birou.

Mai multe pentru tine:
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate