La ce trebuie să fii atent când cumperi un apartament. Detaliul esenţial pentru a nu plăti facturi astronomice la încălzire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care caută un apartament pentru cumpărare au o serie de criterii proprii, de gusturi, pe care le urmăresc la viitoarea locuinţă, sărind peste necesităţile pe termen lung ale unui imobil.

Sunt câteva lucruri pe care le urmăreşte toată lumea, precum starea clădirii de locuinţe, starea apartamentului, instalaţiile din casă, cine sunt vecinii, etajul la care este apartamentul, dar mai sunt şi multe lucruri care le scapă şi care, consideră agenţii imobiliari sunt extrem de importante pe termen lung.

„Un lucru foarte important este poziţionarea apartamentului în raport de puncte cardinale. Ar fi bine ca acesta să aibă toate geamurile sau majoritatea spre răsărit pentru că astfel bate soarele spre el o bună parte din zi şi se încălzeşte mai repede”, afirmă Radu Hotca, administratorul Agenţiei Imobiliare Comcas Expert.

Un alt aspect la care cei în căutarea unui apartament trebuie să fie atenţi, consideră Radu Hotca, este materialul din care este făcută clădirea. În România s-au construit extrem de multe blocuri din materiale prefabricate, din plăci de beton care mai apoi s-au îmbinat.

„Este foarte important din ce este făcut. Să nu fie din prefabricate, ar fi de preferat să fie din BCA sau cărămidă. Dacă este izolat termin atunci deja stă puţin altfel treaba, căci devin competitive şi cele din prefabricate, că nu mai pierd căldura. Acest lucru contează mult pe termen lung, la cheltuieli”, continuă Radu Roca.

Privind tot din punct de vedere al cheltuielilor pe termen lung, Radu Hotca nu recomandă apartamentele de la parter sau de la ultimul etaj, chiar dacă din punct de vedere al preţului pot fi mai tentante, dar acestea prezintă pierderi de căldură suplimentare faţă de apartamentele de la etajele intermediare.  

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online