János Scheffler, primul episcop sătmărean beatificat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
János Scheffler a fost torturat în penitenciar pentru credinţa sa şi a murit la Jilava. ARHIVĂ

Papa Benedict al XVI-lea a decis beatificarea episcopului după circa două decenii de documentare a vieţii şi martirajului acestuia. Episcopul romano-catolic János Scheffler va fi beatificat în 3 iulie 2011, cu ocazia hramului diecezan al Preasfintei Inimi a lui Isus.



Papa Benedict al XVI-lea a semnat, la 1 iulie anul acesta, documentul prin care biserica recunoaşte martirajul lui János Scheffler, episcop de Satu Mare şi administrator apostolic de Oradea. Trimişi ai Vaticanului vor fi prezenţi la evenimentul de anul viitor. „Ceremonia beatificării din 3 iulie 2011 va fi săvârşită de către delegatul personal al Sfântului Părinte, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, iar sfânta liturghie va fi pontificată de cardinalul Péter Erdő, arhiepiscop-primat de Esztergom-Budapesta“, anunţă Józsa János, referent mass-media din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Satu Mare.

Martiraj documentat două decenii


La scurt timp după reînfiinţarea Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare, episcopul de atunci, Rezer Pál, a reluat cererea de canonizare a episcopului sătmărean Ham Janos şi a demarat procesul de beatificare a episcopului martir dr. János Scheffler. Începând din anul 1992, filologul Vasile Bura a documentat viaţa şi opera scrisă a episcopului János Scheffler. „Am fost rugat în 1992, de episcopul din acea vreme, Rezer Pál, să documentez şi scriu despre viaţa lui episcopului János Scheffler, pentru ca să se poată dovedi martirajul acestuia. Am studiat şi operele sale, dar şi studiile scrise despre el. Acestea fiind folosite în decizia Bisericii Romano-Catolice de a-l beatifica pe János Scheffler“, spune Bura Vasile.

Nu a cedat torturilor

Argumentul principal în decizia beatificării episcopului Scheffler János a fost faptul că acesta a refuzat să renege Evanghelia în schimbul unui fotoliu de episcop supus regimului politic. „Credinţa lui era atât de puternică încât, în pofida torturilor suferite în penitenciarul din Jilava nu s-a învoit de fragmentarea bisericii catolice. A murit ca martir al credinţei şi în aceste cazuri procedura de pregătire pentru beatificare sunt clare şi mai simple“, susţine Józsa János, referent mass-media din cadrul Episcopiei Romano Catolice Satu Mare. János Scheffler a murit în 6 decembrie 1952, în penitenciarul din Jilava. Rămăşitele sale pământeşti au fost aduse în cripta de la subsolul Catedralei din Satu Mare în anul 1965.