În apărarea celor trei preoţi sătmăreni acuzaţi că au furat moaştele Sfântului Haralambie. Enoriaşii susţin că aceştia sunt nevinovaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Biserica ortodoxă din Mesteacăn unde slujeşte unul dintre preoţii acuzaţi de furt. foto. Adevărul

Mai mulţi enoriaşi le i-au apărarea celor trei preoţi sătmăreni acuzaţi că au furat moaştele Sfântului Haralambie dintr-o mănăstire din Grecia.

Un grup de enoriaşi din mai multe localităţi din judeţul Satu Mare,  dar şi din afara judeţului printre care Mesteacăn , Satu Mare, Marghita, Negreşti Oaş, Turţ şi Batarci au venit în municipiul Satu Mare încă de la primele ore ale dimineţii penru a sta de vorbă cu câţiva reprezentanţi ai presei locale în legătură cu incidentul petrecut joi în Grecia, când trei preoţi sătmăreni au fost reţinuţi de autorităţile elene, fiind bănuiţi că ar fi furat moaştele Sfântului Haralambie. 

Enoriaţii susţin că vor să le facă dreptate celor trei preoţi care nu pot face declaraţii presei pentru că sunt reţinuţi. Tatăl unei fete care făcea parte din grupul de pelerini a decis azi să împărtăşească presei informaţiile pe care le-a aflat de la fata lui. 

“Ajunşi la Mănăstirea Mega Spileo grupul a intrat în biserică, s-au închinat la icoane şi la Sfintele Moaşte, au spus o rugăciune, după care au intrat în discuţie cu părintele Diacon care se afla în acele momente în biserică şi care la un moment dat i-a invitat pe cei trei preoţi în Sfântul Altar pentru a le arăta şi a se închina la moaştele Sfântului Ciprian. Cât timp cei trei preoţi erau în altar un român din grupul de pelerini a luat din raclă mâna Sfântului Haralambie şi a ieşit din biserică cu ea. Un alt pelerin l-a văzut şi a încercat să îl convingă să o ducă înapoi. Ambii sunt din Scărişoara Nouă. Cei trei preoţi au ieşit din altar, panica s-a instalat, iar  stareţul mănăstirii a apărut rapid la faţa locului. Cei care au sustras mâna Sfântului, văzând că nu mai au cum să o pună înapoi, au aruncat-o într-un şanţ. Cei trei preoţi au fost acuzaţi de complicitate la furt şi de aceea s-a ajuns în această situaţie“, explică Marcel Mureşan, unul dintre enoriaşi. 

Acuzaţi de complicitate la furt

Acelaşi enoriaş povesteşte cum s-au petrecut lucrurile şi că de fapt nu ar fi fost nici un plan pus la cale de preoţii sătmăreni.

"În urma discuţiilor între Părintele Stareţ şi politie, acesta a sustinut că este probabil ca preoţii să fi fost complici la aceasta tentativă de furt pentru ca l-ar fi ţinut de vorbă pe diacon în timp ce Sf. Moaşte ar fi fost furate. Acuzaţia Părintelui Stareţ se datorează şi faptului că unul din cei doi tineri era îmbrăcat cu o rasă preotească, acesta nefiind preot ci rasofor (frate de mănăstire) şi de aceea s-a gândit că şi preoţii sunt complici", spune Marcel Mureşan. 

Din cele povestite de enoriaşi, preoţii se cunosc de mult timp şi au mai fost în pelerinaje, fiind apreciaţi de credincioşi pentru implicare de care dau dovadă şi devotamentul faţă de credinţa ortodoxă. Oamenii însă mai spun că se aşteptau ca  reprezentanţii Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului să aibă o altă poziţie şi să le ia apărarea. Aceştia oameni spun că de fapt preoţii lor duhovnici sunt un " ghimpe" în coasta episcopiei deoarece nu respectă întotdeauna cerinţele acestora în ceea ce privesc icoanel, cărţile şi lumânările vândute, deci taxele pe care aceştia le strâng de la oameni. Acesta ar fi şi motivul pentru care episcopia nu a adoptat o poziţie fermă prin care să le arate celor trei faptul că cred în nevinovăţia lor. 

“Consider că aceste lămuriri sunt absolute necesare pentru că altfel lumea va rămâne cu impresia că cei trei preoţi sunt chiar hoţi chiar dacă ulterior se va dovedi că nu au nici o legătură cu această întâmplare”, adaugă Marcel Mureşan.

„Vineri s-au trimis adeverinţe în Grecia pentru fiecare dintre cei trei preoţi, ni s-au cerut de către o doamnă care este ghidul grupului de pelerini, pentru că este un proces şi aveau nevoie de o dovadă potrivit căreia sunt angajaţi ai Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Din ce ni s-a transmis, 99% vor fi eliberaţi pentru că sunt nevinovaţi. Sunt reţinuţi de Poliţia din Grecia din ceea ce ştim. Mai ştim şi că aveau asupra lor oseminte luate din gropile comune de la Aiud ale martirilor, foşti deţinuţi politici ai închisorii de acolo, pentru care nu aveau acte de provenienţă, şi s-au cerut documente şi de la Aiud care urmează să le fie trimise”, a declarat pentru Mediafax, părintele  Cristian Ştefan, purtător de cuvânt al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Vă reamintim că preoţii Marius Borhidan (Spitalul Orăşenesc Negreşti-Oaş), Emanuel Oros (parohia Mesteacăn) şi Daniel Popa (Aliceni), toţi trei din judeţul Satu Mare au fost reţinuţi joi, iar de atunci sunt arestaţi în Grecia până la finalizarea cercetărilor.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!