Ghiozdanele viitorului au fost programate la Satu Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

22 de elevi, împărţiţi în 11 echipe, s-au întrecut în acordarea de funcţii cât mai complexe banalului ghiozdan, pentru a-l face un obiect util şi plăcut pentru elevi, care să îi ajute şi să le facă viaţa mai uşoară.

Ghiozdanul care te apără de câini, ghiozdanul care îţi numără cărţile sau ghiozdanul care sună la poliţie singur când este furat nu sunt doar vorbe, ci sunt chiar o realitate, create de câţiva tineri.  22 de studenţi, în 11 echipe, s-au întrecut să realizeze un ghiodan inteligent în cadrul unui concurs hackton organizat la Satu Mare.

Nu doar realizările concurenţilor au fost premiere, ci şi concursul în sine. Rotahack, concursul de programare embedded este primul de acest fel organizat în România în afara unui centru universitar, ceea ce a făcut ca munca organizatorilor să fie una extrem de grea să convingă tinerii din diferite colţuri ale ţării să vină până la Satu Mare.

„Este o premieră un astfel de concurs pentru oraşe care nu sunt centre universitare. Am reuşit să atragem elevi din 9 judeţe ale ţării, ceea ce ne bucură, fiind o reuşită pentru noi, la prima ediţie. Faţă de alte hackatoane, aici au avut ocazia să plece noaptea de la concurs şi să se odihnească, noi oferindu-le cazarea gratuit în cadrul concursului”, a explicat Marian Vanca, organizator din partea Rotaract Satu Mare.

Concursul a început la mijlocul zilei de vineri, când participanţii au primit tema pe care o au de realizat în cele 48 de ore de competiţie, realizarea unui ghiozdan inteligent După cum au afirmat chiar ei, unii au stat câteva ore doar ca să se gândească ce ar putea realiza pentru a-i şi atrage pe cei cărora le este destinat, tinerii, dar să îi şi convingă pe cei care le cumpără, părinţii, să dea banii pe ele.

„Fiecare echipă a primit un pachet de component electronice minim, bazat pe o placă Alduino, conectori şi alte câteva elemente. Nu au avut voie cu device-uri din exterior, ceea ce a fost destul de dificil pentru ei. Oarecum resursele le-au fost limitate”,a mai explicat Marian Vanca, organizatorul concursului.

Imaginaţia tinerilor nu a lăsat de aşteptat, iar aceştia au realizat lucruri incredibile pentru ghiozdanele viitorului. Ghiozdanele lor au cântărit greutatea conţinutului şi au anunţat dacă acesta este prea greu, raportat la greutatea corporal a elevului, altele chiar anunţau purtătorul lui dacă a transpirat prea tare, ceea ce indica faptul că este destul de obosit şi trebuie să ia o pauză.

„Am descoperit că unul dintre componentele pe care le-am primit transmite un sunet pe o frecvenţă joacă, frecvenţă care deranjează câinii, după cum am studiat noi problema. Am zis să folosim acest lucru pentru a crea o funcţie ghiozdanului, aşa că i-am pus un buton de panica, pe care purtătorul ghiozdanului poate apăsa când este atacat de câini, pentru a-I alunga”, a fost o parte din prezentarea unui concurent despre subiectul lui.

Un alt elev, care a conceput o funcţie deosebită a ghiozdanului, aceea de a suna la poliţie şi la părinţii elevului atunci când ghiozdanul este bruscat, semn că elevul e bătut, a căzut sau I s-a furat ghiozdanul, a avut şi strategia de marketing pregătită:

„Ca să putem să le introducem pe piaţă, le vom oferi pentru început unor persoane cheie, unor factori de încredere din rândul tinerilor, ca să le poarte, iar mai apoi toţi cei care îi plac şi le vor dori. E un ghiozdan care nu ne costă mult pentru a-l produce, dar se poate vine la preţuri bune dacă îl marketizăm bine”, afirmă o altă echipă.

Nu au lipsit ghiozdanele care să le atragă atenţia purtătorilor că nu este purtat corect,pe ambii umeri, cum au fost realizate şi ghiozdane care pot fi programate să ştie în fiecare zi câte cărţi trebuie să conţină ghiozdanul şi să îl avertizeze pe elev dacă a uitat să îşi pună un manual la şcoală.

La final, organizatorii şi juriul s-au declarat încântaţi de concurs, de realizările participanţilor şi de modul în care se poate revoluţiona un domeniu atât de important în doar 48 de ore de programare ale unor tineri studenţi.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită