GALERIE FOTO Bătaie pe stadion! Jandarmi vs. suporteri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii sătmăreni au intrat în conflict, azi, pe Stadionul OIimpia, cu suporterii unei echipe în timpul unui meci de fotbal. Din fericire, a fost vorba doar despre o demonstraţie pentru public.

Intervenţii în forţă, suporteri furioşi şi zgomotoşi, petarde, fumigene, sunt doar câteva dintre componentele exerciţiului de asigurare şi restabilire a ordinii publice organizat de Jandarmeria sătmăreană pe stadionul Olimpia din municipiu.
Conform scenariului au fost blocate străzile Luceafărului şi Arenei, fiind constituite filtre pentru verificarea biletelor şi pentru efectuarea controlului corporal. Grupul de suporteri a fost lăsat să treacă, moment în care a avut loc primul incident: un suporter avea asupra sa un cuţit, iar mascaţii şi jandarmii l-au imobilizat şi încătuşat.


Galeriile au fost conduse spre intrarea în incinta arenei, unde au fost verificate biletele de către personalul responsabil şi au fost îndrumate spre locurile destinate fiecăreia în parte. Pe stadion intrat în acţiune reprezentanţii firmei de pază, care conform legii asigură măsurile de ordine în stadion.
Primul incident a avut loc în zona galeriei echipei gazdă, unde mai mulţi suporteri au început să arunce pe teren cu petarde şi fumigene. Aceştia au fost identificaţi şi evacuaţi. Galeria echipei oaspete a devenit agresivă, motiv pentru care jandarmii au intervenit în forţă şi i-au evacuat. Cei mai agresivi suporteri au fost reţinuţi.

"Necesitatea unei astfel de aplicaţii a reieşit în urma discuţiilor ce au avut loc miercuri 03 august a.c. la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Satu Mare între conducerea unităţii şi factorii implicaţi în organizarea şi promovarea fotbalului sătmărean", se arată în comunicatul remis de Inspectoratul de Jandarmi.

Mai multe pentru tine:
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine