Funcţionar public, în conflict de interese penal. Horia Moţiu a favorizat firme apropiate prin contracte de 800 mii euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Moţiu a făcut parte şi din comisiile de recepţie la terminarea lucrărilor, participând, astfel, la luarea unor decizii cu privire la societăţile comerciale cu care acesta încheiase contracte individuale de muncă

Potrivit ANI, Moţiu e incompatibil deoarece a făcut parte din comisiile de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei, comisii ce au declarat câştigătoare ofertele a două societăţi comerciale unde deţinea calitatea de anagajat.  Firmele respective au încheiat cinci contracte cu Administraţia Domeniului Public şi Primăria Municipiului Satu Mare, în valoare totală de aproximativ 817.000 Euro.

Potrivit ANI, Moţiu a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât a făcut parte, în calitate de membru, în comisiile de evaluare a ofertelor din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare, comisii ce au declarat câştigătoare ofertele a două societăţi comerciale cu care persoana evaluată avea relaţii cu caracter patrimonial, întrucât deţinea funcţii în cadrul acestora în baza unor contracte individuale de muncă.

Ulterior organizării acestor licitaţii, cele două societăţi comerciale în cadrul cărora persoana evaluată deţinea calitatea de angajat au încheiat cinci contracte cu Administraţia Domeniului Public şi Primăria Municipiului Satu Mare, în valoare totală de aproximativ 817.000 Euro.

De asemenea, pentru o parte din contractele încheiate, Dan Moţiu a făcut parte şi din comisiile de recepţie la terminarea lucrărilor, participând, astfel, la luarea unor decizii cu privire la societăţile comerciale cu care acesta încheiase contracte individuale de muncă.

Având în vedere cele de mai sus, Agenţia a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu privire la posibila săvârşire de către Horia Dan Moţiu a infracţiunii de conflict de interese-ANI.

Potrivit ANI, Moţiu a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoana evaluată a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Vă recomandăm şi

Un angajat al Ministerului Tineretului şi Sportului, acuzat de conflict de interese

Şeful Poliţiei de Frontieră Siret, găsit cu o diferenţă de peste 58.800 de euro între averea dobândită şi venituri

Ileana Savu, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune, incompatibilă

Mai multe pentru tine:
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute