FOTO/VIDEO Cârnaţi cu lămâie şi ţuică de gutâi, două dintre specialităţile de la prima pomană a porcului din acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Evenimentul a ajuns la ediţia a IV şi este organizat de UDMR Satu Mare   FOTO Cristina Cîcău

Cârnaţi cu lămâie, cartaboşi sau ţuică de gutâi sau zmeură- toate aceste bunătăţi au fost pregătite şi savurate sâmbătă, la un primul concurs de tăiat porci din 2014, organizat în oraşul Livada, judeţul Satu Mare. Bucătarii şi măcelarii au vrut să impresioneze juriul cu bucate gătite în tihnă, la foc de lemne. Şi au umplut şi cel mai lung cârnaţ, de 15 metri.

Oraşul Livada din judeţul Satu Mare a fost prima gazdă din an a celui mai mare concurs de tăiat porci. Echipele înscrise, atât din România, cât şi din Ungaria, au preparat porcul, fiecare, după reţetele tradiţionale specifice localităţilor din care vin, în ochii juriului contând atât gustul produselor cât şi felul în care acestea au fost făcute.

De la pălincă la vin fiert, de la cârnaţi la caltaboş sau gulyas, toate au fost premiate în cadrul festivalului-concurs. Printre invitaţi la degustări s-au numărat liderii locali ai UDMR dar şi preşedintele naţional al Uniunii, Kelemen Hunor, care s-a declarat încântat de ţuica ardelenească. Întrebat fiind ce preparat i-a plăcut ce mai mult, Kelemen a declarat răspicat „ţuica!“.

Aflat la a patra ediţie, festivalul-concurs ”Pomana Porcului” de la Livada a adunat anul acesta un număr record de echipe: 31. Fiecare dintre participanţi a trebuit să parcurgă toate etapele în ceea ce priveşte prepararea tradiţională a porcului, de la sacrificare şi până la consumarea lui.

“Acum desfacem porcul şi scoatem friptura măcelarului. Apoi se pot folosi măruntaiele, scoatem slănina, şunca e aici deja”, spune unul dintre măcelari.



Cu toate că cele mai multe echipe au reprezentat oraşul gazdă şi satele aparţinătoare din jur, la fel ca şi în toţi anii până acum, sarea şi piperul competiţiei au fost date de echipele venite din Ungaria:

”Am venit 600 de km cu echipa obişnuită şi participăm anual la acest concurs. În câteva momente o să amestecăm şi condimentăm cârnaţii şi o să începem umplutul”, spune unul dintre concurenţi.


Apoi, bucătarii şi măcelarii au vrut să impresioneze juriul cu bucate gătite în tihnă, la foc de lemne. Şi au umplut şi cel mai lung cârnaţ - de aproximativ 15 metri. Participanţii de la Tăşnad s-au gândit să prepare şi cârnaţii cu lămâie, după reţete moştenite de la bunici, ca să fure admiraţia juriului. O altă echipă a încercat să atragă atenţia juriului prin prepararea unui porcuşor la la rotisor, cu ingredinte care mai de care: piper, boia, sare, mult usturoi şi miere de albină, să prindă puţină culoare.

Pentru a se păstra voia bună prezentă pe la mesele de lucru pe tot parcursul concusului, jurizarea nu prevede învinşi şi învingători. Fiecare echipă va pleca acasă cu o diplomă la categoria la care a excelat, dar şi cu produse din porcii tăiaţi la festival. Potrivit organizatorului, Nagy Szabolcs, anul acesta fiecare stand şi-a asigurat standul necesar, cu toate cele. Cu porci, cu condimente, vin fiert şi nelipsita ţuică.

Citeşte şi

FOTO A început a patra ediţie a concursului „Pomana porcului”

Crăciun tradiţional la Muzeul Satului de la Gârboavele. Ziariştii, invitaţi de onoare la pomana porcului

Elena Udrea, la tăierea porcului: Am mâncat şi acum întâi şorici din frunte, ca să fiu fruncea tot anul

FOTO VIDEO Focşănenii s-au înfruptat pe cinste la pomana porcului Ignat, din centrul oraşului

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort