FOTO Paradă de oldtimere la Satu Mare. Un Mercedes din anii ‘’69 a făcut furori printre sătmăreni. Valoare acestuia ajunge la 120.000 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul vechi al municipiului Satu Mare a fost luat cu asalt de zeci de curioşi care au ţinut să vadă cele 14 autovehicule expuse. Maşinile sunt fabricate acum zeci de ani, una chiar în anii ‘‘60 şi are o valoare de circa 120.000 de euro.

Majoritatea proprietarilor “bijuteriilor” sunt din judeţul Satu Mare, dar au existat câţiva şi din Maramures, care le-au lustruit aşa cum se cuvine pentru ca privitorii să fie fascinaţi. Parada Oldtimerelor marchează deschiderea evenimentului Expo 2013 ”Fabricat în Satu Mare”. 

Prinzinger Adalbert este reprezentantul firmei Prinzinger Oldtimer şi are amplasată în mijlocul expoziţiei cea mai frumoasă maşină de epocă, Mercedes Pagoda, fabricată în anul 1969. „Caracteristica maşinii este un motor de 2, 8 centimetri cubi şi aparţine primelor serii făcute, cele cu pompă de injecţie, benzină“, a declarat Prinzinger Adalbert. Acesta a mai precizat pentru adevărul.ro că firma pe care o reprezintă mai are în lucru şi alte proiecte, un Jaguar dar şi o maşină din 52, un Mercedes. Cea mai veche maşină recondiţionată este din anul 28, un Citroen C4, prima maşină care a şi intrat pe bursa de taximetre de la Paris.

Expo 2013 ”Fabricat în Satu Mare” a fost organizat datorită implicării Asociaţiei Economice Germano- Română pentru Regiunea de Nord Vest, Asociaţia Camera Meşteşugarilor, cu susţinerea Primăriei şi a Consiliului Judeţean. Decshiderea oficială a avut loc astăzi, la ora 11.00, târgul fiind deschis până duminică, 19 mai.

Scopul acestui eveniment este de a prezenta şi promova firmele, produsele şi serviciile firmelor care expun, a potenţialului economic al judeţului precum şi prezentarea şanselor oferite tinerei generaţii în realizarea unei cariere profesionale de success. Evenimentul are loc concomitent cu Zilele Culturale Germane organizate de Forumul Democrat German judeţean Satu Mare. Această manifestare este un cadru generos de experimare a valorii culturii germane ca o componentă a multiculturalismului judeţului. Porgramul manifestării cuprinde un recital de poezii Christel Ungar Ţopescu, o expoziţie „Şvabii Sătmăreni“, fotohunting, concurs de coruri, spectacole de dansuri popuare şi teatru şi acţiuni dedicate tinerilor.

În acest an, evenimentul se desfăşoară în Piaţa Rex. Expoziţia va fi deschisă pentru public începând de astăzi, ora 13.00 şi până duminică, 19 mai, ora 20.00.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie