FOTO „Autostrada Oaşului“, bântuită de criză şi gropi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Porţiunea care leagă comuna Boineşti de Călineşti Oaş, partea din proiectul „Autostrada Oaşului“FOTO Consiliul Judeţean Satu Mare

Drumul care face legătura între cele mai importante localităţi din zona Oaşului este în ultima vreme aproape impracticabil. După ce firma care a câştigat licitaţia în 2010, SC Drumeţ Oaş din Certeze, a renunţat la lucrare, executând doar circa 30% din aceasta, şantierul a fost închis, şi este în acelaşi stadiu şi astăzi, după mai bine de un an.

Primul termen de finalizare- noiembrie 2011

Concret, cele două tronsoane Negreşti Oaş- Bixad- Boineşti- Călineşti- Oaş- Gherţa Mică şi Turţ- Halmeu, ce măsoară 28,4 kilometri ar fi trebuit să fie gata în totalitate în 2011, dar termenul s-a prelungit din cauza unor reglementări legislative care nu erau prevăzute în contract.

Şi situatia ar putea rămâne neschimbată încă un an. Potrivit primului contract încheiat, până la sfârşitul anului 2011 cele două tronsoane de drum trebuiau să fie finalizate. Asta ar fi însemnat 24 de km de autostradă. Întârzieri sunt însă, pe toate şantierele. “Autostrada Oaşului”, face legatura între cele mai importante localităţi din zonă. Investiţia presupune reabilitarea drumului judeţean pe 28,4 kilometri, pe doua tronsoane: unul de 23,4 km între intersecţia cu DN19 din oraşul Negreşti Oaş, prin Bixad – Boineşti – Călineşti – Oaş până în Gherţa Mică, al doilea tronson de 5 km în localitatea Turţ, spre ieşirea către Halmeu.

Lucările la tronsoane s-au sprapus cu lucrările de apă şi canalizare din anumite localităţi

Încă de la început, constructorul a ridicat o seama de obiecţii, având în vedere că lucrările de reabilitare la cele două tronsoane s-au suprapus cu lucrările de apă şi canalizare din localităţile mai sus menţionate.Totuşi, executantul a început parţial lucrările, apoi le-a oprit, şi tot aşa, până în ziua de azi. Într-o întâlnire din 2011, după executarea unor lucrări, constructorul a cerut bani în plus pentru unele lucrări care n-ar fi fost prevăzute în contract şi a ridicat apoi şi alte obiecţii, solicitând inclusiv încheierea unor acte adiţionale. La finalul discuţiilor de atunci, atât autorităţile judeţene, cât şi constructorul, respectiv firma de consultanţă, au fost de acord ca toate problemele ivite să fie clarificate în câteva zile, iar lucrările să fie reluate într-un ritm susţinut, astfel încât să fie respectat termenul de 30 noiembrie 2011. Din păcate, înţelegerea de atunci nu a fost respectată de către executant. Dupa lungi discuţii pe aceasta temă şi multe presiuni asupra executantului, acesta a renunţat la lucrare, executând doar circa 30% din aceasta.

„Au existat multiple cauze pentru rezilierea contractului cu firma respectivă. De la bun început firma s-a confruntat cu numeroase întârziere din cauza suprapunerii unor lucrări, şi apoi s-au ivit tot felul de probleme cu nerespectarea graficului de execuţie. De asemenea, au intervenit şi câteva schimbări legislative la clasele de beton care nu erau prevăzute în contract“, a declarat senatorul Pataki Csaba, managerul de proiect de atunci.

Valoarea estimată a lucrărilor rămase- 40 milioane de euro+TVA

După ce contractul s-a reziliat, lucrările s-au oprit pe toate şantierele. De mai bine de un an bate bântul pe legătura principală dintre cele şapte localităţi, iar gropile sunt destul de impresionante. Putem să le numim chiar şi cratere. Până în momentul rezilierii contractului, executantul nu a realizat nici măcar 30% din lucrări, având în vedere că valoare estimată pentru lucrările rămase de finalizat constă în circa 40 milioane de euro+TVA. Lucrările finalizate sunt cele precum lărgirea drumurilor, burduşirile, acostamentele, podeţele transversale, iar pe câteva porţiuni de drum s-a turnat şi primul strat de asfalt.

După ce executantul s-a retras, proiectul tehnic privind restul de executat a fost reactualizat şi s-a iniţiat procedura de achiziţie publică. În acest sens, în 5 decembrie 2012, după mai bine de un de la abandonarea şantierelor, a avut loc o nouă licitaţie unde au fost prezentate 10 oferte. Potrivit consilierului din cadrul Consiliului Judeţean Satu Mare, Fabian Ciprian, în acest moment ofertele sunt analizate, iar în descursul a câtorva săptămâni noul executant va reîncepe lucrările la „Autostrada Oaşului“, care mai mare multă treabă de făcut. Acesta va trebui să aplice cele două straturi de covor asfaltic, să amenajeze accesul în gospodăriile oamenilor, să betoneze şanţurile de pe marginea drumului şi de asemenea, să construiască un pod în comuna Turţ.

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat